vineri, 26 decembrie 2025

Mizerie si scandal intr-un bloc de pe Alecu Russo: Turnul focar de infectie

Blocul 33 de pe strada Alecu Russo este unul dintre cele mai mari din Bacau, iar problemele nu lipsesc. Multi locatari sunt certati cu ordinea si curatenia, spre disperarea celor care isi doresc un trai civilizat.

Mai multi locatari din blocul 33 de pe strada Alecu Russo au ajuns la capatul rabdarilor. Unii dintre ei au platit zeci de mii de euro pentru un apartament si nu accepta sa traiasca intr-un ghetou. Casa scarii este mizerabila, iar lifturile, cand nu sunt stricate, arata si miros ca un WC public neigienizat. „Chiar nu mai putem trai aici, ne-a declarat Daniela Passas. Copilul meu de trei ani, alergic la caini, este obligat sa circule cu un lift mizerabil. In fiecare zi, dam peste excremente si baltoace de urina in lift.” Administratorul Asociatiei de proprietari Alecu Russo 33 spune ca nu se poate lua nicio masura impotriva proprietarilor de caini din bloc. „Adunarea generala trebuie sa decida sa fie luate in calcul la intretinere si animalele”, ne-a declarat Georgeta Popa. Liftul este un alt motiv de nemultumire in acest bloc. Viorica Morosanu astepta, ieri, la parter, cu sacosele sprijinite de pereti, sa fie reparat liftul. „Sunt bolnava, nu am voie sa car bagajele pana la etajul 8”, se plangea femeia. Presedintele Traian Ticau se scuza ca este de putin timp in functie. Locatarii se mai plang si de pretul foarte mare al apei calde. „Am ajuns sa platim si 30 lei pe metrul cub, ne-a declarat Daniela Passas. Este, cred, cel mai mare pret din oras”. Administratorul asociatiei ne-a declarat ca tariful a fost atat de umflat din cauza unei avarii, in urma careia s-au scurs in subsol 200 de metri cubi de apa fierbinte. A venit astfel in discutie o alta problema grava a acestui imobil. Subsolul este inundat si plin de mizerie. Locatarii se tem ca blocul se va prabusi.a Desi ar trebui sa ia masuri pentru consolidarea si reabilitarea imobilului, asociatia de proprietari este legata de maini si de picioare. Proprietarii se cearta chiar si de la impartirea cheltuielilor pentru un senzor de lumina furat. Nici nu poate fi vorba, asadar, de strangerea unei sume mai mari de bani. In aceste conditii, proprietarii nemultumiti raman doar cu satisfactia de a-si fi varsat naduful.

Doina Mincu





spot_img