Se poate spune, fara nicio retinere, ca de la 1 aprilie, Inspectoratul de Politie Judetean Bacau e mai sarac, dupa ce comisarul sef Dumitru Isachi, seful Serviciului de Investigatii Criminale (SIC), a iesit la pensie. Isachi este unul dintre cei mai buni judiciaristi bacauani si, in cariera sa de peste trei decenii, nu a facut altceva decat sa-i prinda pe infractori. Isachi e un nume greu, respectat atat de cei care au avut necazuri cu Politia, cat si de lumea interlopa bacauana. Atunci cand avea un caz de rezolvat, politistul nu-si mai gasea linistea. Comisarul sef Isachi era in stare sa stea la serviciu oricat, pana cand avea ceva palpabil in dosarul respectiv. Mobiliza intreg Serviciul, organiza razii, audia suspecti, cauta martori. Comisarul Dumitru Isachi a fost o lunga perioada de timp sef la Biroul Investigatii Criminale de la Politia municipala. Apoi, dupa ce s-a infiintat Brigada de Combaterea Crimei Organizate si Terorism iar comisarul sef Mihai Lupas a preluat conducerea acestei unitati, Isachi a ajuns sef la SIC. In cariera sa a rezolvat cazuri dintre cele mai dificile. Ultimul la care a participat activ a fost arestare celor patru indivizi din Brasov care, in urma cu doua saptamani, au vrut sa sparga bancomatul din comuna Balcani. Energic, hotarat si parca „bagat in priza” tot timpul, Mitica i-a lasat fara grai de colegi cand le-a spus ca se pensioneaza. O decizie surprinzatoare, mai ales ca nu are decat 54 de ani. Insa, asta a fost dorinta judiciaristului si ea trebuie respectata. Noi nu putem decat sa-i dorim pensie lunga si linistita.
Lili Adochitei















