S-au „altoit” cu lopata si coada de topor
Un barbat de 60 de ani, din comuna Margineni, a fost lovit in cap cu o coada de topor de catre un consatean, de 29 de ani. Cei doi s-au intâlnit pe strada si pentru ca erau in stare de ebrietate nu le-a fost greu sa se ia la cearta si ulterior la bataie. Victima a ajuns la spital cu traumatism cranian minor. Si la Helegiu doi vecini s-au incaierat pe fondul unor neintelegeri. In final, un barbat de 52 de ani a incasat o lovitura de lopata, cazul fiind acum in atentia politistilor din localitate.
Si-a injunghiat fratele in zona genitala
Scandalul iscat intre doi frati din orasul Buhusi s-a terminat cu unul dintre ei pe patul de spital. Pe fondul unui conflict spontan, un tânar, de 30 de ani, a fost injunghiat de fratele mai mare la nivelul organelor genitale. O salvare l-a transportat de urgenta la spital, iar medicii i-au acordat ingrijiri medicale. Starea lui este stabila, dar va mai ramâne o perioada sub supraveghere de specialitate.
Tentativa de suicid prin incendiere
Un barbat, de 36 de ani, din comuna Agas, a ajuns la spital cu mai multe arsuri de gradul I si II pe fata, gât, torace si abdomen, dupa ce si-a dat foc. El a fost internat pentru ingrijiri medicale, dar si pentru a fi consiliat de un medic psihiatru. Tânarul a incercat sa se sinucida si potrivit familiei a mai avut o tentativa de a-si pune capat zilelor, prin aceeasi metoda, si anul trecut.
O tânara a ajuns in coma la spital dupa ce a cazut din caruta
Accidentul, in care a fost implicata tânara de 22 de ani, a avut loc pe DN-11, in comuna Oituz. Fata era intr-o trasura iar calul s-a speriat. A bruscat atelajul moment in care ea a cazut si s-a lovit cu capul de astfalt. A fost transportata imediat la Spitalul Onesti si de acolo transferata la Spitalul Judetean Bacau unde a fost diagnosticata cu fractura de craniu, coma profunda gradul IV si a ramas internata pentru ingrijiri medicale.















