Ieri, in timpul actiunii de demolare a caselor afectate de inundatii din comuna Saucesti, un barbat a fost prins sub daramaturi. „S-a intamplat la Siretu, in timp ce se demola o casa cu vola, iar proprietarul s-a dus sa traga de o scandura, a declarat Costinel Manea, primarul comunei Saucesti, care se indrepta spre locul accidentului. I-a cazut o portiune din perete peste picioare. A vazut o grinda si a vrut sa o scoata. Nu avea ce cauta acolo, insa avand calitatea de proprietar, soferul volei nu l-a putut impiedica. Nu avea ce sa-i faca. Cand l-a vazut, imediat a oprit utilajul”. Serviciul Judetean de Ambulanta (SJA) a fost solicitat sa intervina in jurul orei 12. aPacientul, de 48 de ani, a fost prins sub un perete de paianta in care era inglobata o grinda, ne-a declarat dr. Adrian Colibaba, directorul medical al SJA. Avea traumatism abdominal si de bazin. Chiar eu am mers la fata locului si pot sa va spun ca bolnavul a fost preluat, imobilizat, perfuzat si transportat la Spitalul Judetean de Urgenta. Este un bolnav cu potential instabil, a carui stare se poate modifica”. La scurt timp dupa inundatiile din iulie, casele din localitatile afectate au fost evaluate de Inspectoratul de Stat in Constructie. Pentru evitarea accidentelor de acest fel, sinistratii au fost instruiti. aFiecare a declarat sub semnatura ca nu va intra in casa si nu se va implica in lucrarile de demolare, ne-a declarat Adrian Sichitiu, inspector sef al Inspectoratului in Constructie. Semnand, si-au asumat raspunderea daca s-au pus in pericol. Unii dintre ei chiar s-au apucat sa mai dea cate un tarnacop la temelie sa cada casa mai repede”.
Scris de Silvia Patrascanu, Doina Mincu















