La nivel declarativ, Bacaul sta foarte bine in ceea ce priveste proiectele care vizeaza cresterea numarului de spatii verzi. Realitatea din teren difera insa fata de zecile de hartii ce se plimba pe sub nasul autoritatilor locale si de declaratiile bombastice. La acest moment, suntem cu mult sub media europeana in ceea ce priveste metru patrat de spatiu verde pe cap de locuitor.
Orasul incepe sa semene tot mai mult cu unul sufocat de cladiri ridicate fara a se tine seama de orice norma legala sau estetica. Cu toate ca nu s-au facut decat pasi timizi in ceea ce priveste dezvoltarea spatiilor verzi din municipiu, autoritatile locale se intrec in comunicate de presa prin care se explica cat de mult munceste primaria in acest sens. Singura investitie de anvergura in ceea ce priveste parcurile si spatiile verzi este cea de la viitorul parc al catedralei. In rest, autoritatile au gasit o solutie cel putin hilara: instalarea de ghivece cu flori in centrul orasului. Mai mult, spatiile verzi dintre blocuri au cazut rand pe rand ba retrocedarilor, ba infiintari de parcari ad-hoc de catre primarie.
Palmierii si oxigenul
Desi sufocat cu zi ce trece de un trafic infernal, de portiile sporadice de amoniac de la Amurco si de cenusa de la CET, Bacaul a ramas tributar unei strategii demne de filmele de categoria B. In spatele acestei strategii se afla conducerea de la Spatii Verzi, in frunte cu Viorica Marcu, directorul acestui serviciu al primariei. In loc sa existe o preocupare acerba, acoperita in realitate, de gasire a unei solutii de amenajare si de realizare a unor noi spatii verzi, s-a mers pe o solutie hilara: aplantarea” de ghivece cu flori si mai nou…palmieri. aInmultim palmierii la noi in sera pentru a reduce astfel costurile achizitionarii lor din alta parte”, declara Marcu. Toate bune si frumoase, doar ca palmierii au mai mult un rol estetic decat unul practic. Acum cateva luni in urma, Bacaul a fost vizitat de catre secretarul de stat din Ministerul Mediului, Ligia Varga. Impreuna cu primarul, secretarul de stat a aratat presei un proiect la care, teoretic ar participa si Bacaul. Lunile au trecut, despre proiectul legat de mediu nu s-a mai auzit nimic.
Stam bine pe hartie
Intr-o sedinta de consiliu local, s-a pus in discutie amenajarea unui nou parc ce va fi amplasat intre Bazinul de Inot, Sala Sporturilor si Sala de Atletism. Doar ca amplasamentul mai sus amintit a facut obiectul unei alte discutii, tot in consiliu. Cea legata de construirea unei biserici ortodoxe. Cum alesii au memorie scurta, imediat dupa sedinta, primarul a declarat increzator presei de curte ca aBacaul deja a accesat fonduri pentru proiectul aParcul Unirii IIIa. Pana pe 5 septembrie se depun proiectele pe mediu si vom depune si noi, sa accesam fonduri si pentru acest parc. Daca vom castiga, ar fi un lucru extraordinar pentru municipiul Bacau!”. Pentru ca este foarte usor sa vorbesti fara a avea insa finantarile propriu-zise, primarul si Viorica Marcu s-au apucat sa insire si modul in care va arata ipoteticul parc. Cum ramane insa cu biserica si mai ales cu finantarea?
La acest moment, pe hartie exista la nivelul primariei o strategie privind mediul. La fel cum exista si o inventariere a spatiilor verzi, denumita aHarta Verde”. Doar ca nu s-a tinut cont de aHarta Verde”, iar autorizatiile de constructii au fost eliberate si semnate de catre arhitectul sef Silviu Cortez pe banda rulanta. Am incercat sa luam legatura pentru a discuta despre strategia de mediu cu directorul de la Spatii Verzi, Viorica Marcu, dar aceasta ne-a pasat la un subaltern, motivand ca este in ziua libera. Subalternul Dumbrava ne-a declarat insa ca nu intra in competentele sale sa stea de vorba cu presa si ne-a redirectionat spre Marcu. Aceasta insa nu a mai raspuns la telefon. La acest moment, Bacaul beneficiaza de 17 mp de spatiu verde pe cap de locuitor, in conditiile in care in UE, cifra este de 26 mp.
Scris de Ionut Avram, Daniela Pilat














