Cei aproximativ 85 de elevi din Bogdanesti, Zapodia si Fundeni care vin la Scoala din Traian cu microbuzul scolar isi fac zeci de cruci inainte de urca in masina si se roaga la Cel de Sus sa nu se intample vreo nenorocire pe drum. Asta pentru ca autovehiculul marca Aro numai sigur nu e. „Microbuzul l-am primit in 2001 si nici nu mai stiu de cate ori s-a stricat. De altfel, costul reparatiilor depaseste, intr-un an, 100 de milioane de lei vechi. Inspectoratul Scolar stie problema nostra, suntem pe lista de prioritati, dar totul depinde de Ministerul Educatiei. Din fericire, pana acum nu s-a intamplat nicio nenoricire, dar, sincer, in fiecare zi stau cu frica in san”, ne-a declarat Mariana Ambarus, directorul Scolii din Traian. De altfel, Primaria din comuna a fost nevoita sa inchirieze de doua ori in numai cateva luni un microbuz particular pentru a nu-i lasa pe micuti sa merga cate 14-15 kilometri pe jos, in conditiile in care microbuzul scolar a stat in service cate doua saptamani in continuu. Cei de la Inspectoratul Scolar spun ca problema de la Traian nu e singulara, dar, pur sI simplu, nu au ce face. „Totul depinde de minister si, in momentul de fata, nu stim cand va veni o noua transa de microbuze scolare”, a spus inginerul Viorel Marin, de la serviciul tehnic al Inspectoratului Scolar.Scris de E. Cucu















