marți, 30 decembrie 2025

Peste 1,6 milioane de pomi vor fi plantati in zonele degradate

In aceasta saptamâna, a debutat oficial manifestarea “Luna plantarii arborilor”. Organizata in fiecare an de Directia Silvica Bacau, campania se va desfasura in perioada 15 martie- 15 aprilie si urmareste, in principal, refacerea suprafetelor cu paduri din judet. Vor fi angrenate unitati scolare din tot judetul, primarii si ONG-uri care vor planta puieti in zonele afectate de eroziune.

„Luna padurii a devenit pentru toata lumea un fapt de viata. Toata lumea, in special dupa 1990, vine catre padure, catre santierele de impadurit, catre pepinierele pentru scosul puietilor. In afara de activitatea practica, am reusit sa atragem tinerii, in special Inspectoratul Scolar, in activitati care au ca tematica principala cunoasterea padurii. Astfel, daca in prima etapa, activitatea acesata se limita la o colaborare cu una-doua institutii, in 2014, avem suficiente solicitari carora le facem cu greu fata ”
– Vorel Ghelasa, director Directa Silvica Bacau

Interesant este ca solicitarile de puieti au crescut de la an la an, in prezent, fiind inregistrate cereri pentru a sponsoriza cu 40.000 de puieti din diferite specii. Arborii vor fi plantati pe terenurile degradate din zonele primariei Negri, dar vor fi folositi si la amenajarea unui spatiu verde in comuna Saucesti ori pentru infrumusetarea parcurilor din Onesti. Totodata, puietii vor fi destinati si definitivarii lucrarilor de impaduriri pe dealul Osoi din zona Moinesti, in colaborare cu compania Petrom si primaria din localitate, unde in fiecare an se planteaza 4-5 hectare.



„Avem solicitari si din partea proprietarilor privati care doresc sa planteze, in special, pe suprafetele care sunt inapte folosirii in agricultura. Cele mai multe cereri au venit din partea unor proprietari de dincolo de Siret. Cred ca daca s-ar face un inventar al tuturor suprafetelor care nu sunt eficiente din punct de vedere economic, in etapa urmatoare, am putea creste suprafata de padure cu 15.000-20.000 de hectare, reprezentând 6-7 procente”, a precizat directorul Ghelasa.
In acest an, Directia Silvica Bacau si-a propus regenereze peste 750 de hectare de padure. Se vor face regenerari naturale pe 635 de hectare, impaduriri pe alte 117 hectare, se vor completa culturile din anii anteriori de pe 71 de hectare si vor fi refacute culturile calamitate pe inca 1,5 hectare.

Cele mai mari suprafete sunt cantonate in zonele localitatilor Manastirea Casin, Comanesti, Traian, Fântânele si Moinesti. Pe cele circa 40 de hectare de pepiniere, silvicultorii bacauani dispun, la ora actuala, de peste 6,3 milioane de puieti, din care aproape 3 milioane sunt gata pentru a fi plantati.

De altfel, in doar doua saptamâni, Directia Silvica Bacau a valorificat peste 1,6 milioane de puieti, incasând aproape doua milioane de euro. Materialul saditor a ajuns in special la ocoalele silvice ale Romsilva din toata tara, inclusiv cel din judetul Alba (circa 300.000 de puieti) unde, la inceputul anului, s-a prabusit avionul SMURD, dar si la cele private din toata tara, precum si la diferite societati comerciale. Totodata, au fost comenzi de circa 15.000 de puieti de molid pentru beneficiari din Republica Moldova.

„Daca in anii anteriori, regenerarile artificiale detineau ponderea, in 2014, vom merge foarte mult pe regenerarile naturale, intrucât aceasta metoda este mult mai eficienta economic, pentru ca nu se schimba in mod evident cadrul natural si astfel, promovam speciile valoroase autohtone”, a subliniat Viorel Ghelasa.

Programul actiunilor cuprinse in cadrul „Lunii plantarii arborilor” include diverse manifestari programate mai ales la nivelul unitatilor scolare din tot judetul, precum si cea de-a 24 editie a Expozitiei tematice de pictura, grafica, caricatura, fotomontaj.

Campania se va incheia cu organizarea unei actiuni de plantare intr-o suprafata neregenerata, la care vor fi invitati sa participe, alaturi de silvicultori din tot judetul, reprezentanti ai oficialitatilor judetene si locale, precum si ai unor diverse institutii.



spot_img