duminică, 11 ianuarie 2026

Preventia e de sapte ori mai ieftina! „Habitat” da raspuns la dezastre

Habitat for Humanity (HFH) România a organizat, saptamâna trecuta, o masa rotunda cu tema “Protejeaza-ti caminul, pregateste-ti comunitatea” cu scopul de a facilita interactiunea intre factorii de decizie privind dezastrele (autoritati) cu reprezentantii mediului privat (companii) si ai comunitatilor (ONG-uri).

Dezbaterea a fost realizata in cadrul programului cu acelasi nume, in parteneriat cu Petrom. Pe agenda discutiilor s-au aflat modalitatile pentru implicarea si activarea voluntarilor de urgenta, educatia preventiva in comunitatile vulnerabile, pregatirea locuintelor pentru dezastre, rolul donatorilor si al sectorului privat in gestionarea riscurilor la nivel de comunitate.

„In clipa de fata suntem intr-un proces de creare a unui cadru legislativ care sa includa un instrument de lucru pe care noi l-am numit platforma nationala de reducere a dezastrelor, unde dorim sa includem toti actorii importanti si toti actorii care pot sa desfasoare activitati in acest domeniu (autoritatile statului, mediul privat, ONG-uri, mediul academic etc.).
Eugen Visan, adjunct al Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta (IGSU)



01 Mario De Mezzo, director national Habitat for Humanity Romania

„Prin preventie putem combate factorii care genereaza riscurile si, astfel, putem reduce numarul dezastrelor si impactul lor. Pe lânga importantele costuri afective salvate, trebuie sa avem in vedere reducerea considerabila a pagubelor materiale si financiare: 1 euro investit in preventie salveaza 7 euro investit in raspuns la dezastre.”
Mario De Mezzo, director national HHR

03 Nicoleta Radu Neacsu, director executiv PAID
„Potrivit Institutului National de Statistica, in România exista aproximativ 8,5 milioane de locuinte, dintre care numai un milion sunt acoperite de asigurarea obligatorie. Suma pe care PAID (Pool-ul de Asigurare impotriva Dezastrelor Naturale) ar avea-o de platit in cazul in care toate locuintele ar fi distruse ar fi de 16 miliarde de euro.”
Nicoleta Radu Neacsu, director executiv PAID

Din 2004, Habitat for Humanity (HFH) Comanesti a construit locuinte pentru sute de familii nevoiase sau afectate de dezastre. Dupa inundatii, in Comanesti au fost construite patru case si reabilitate 154. In 2006-2008, 11 familie au primit locuinta noua, iar alte 100 au fost fost ajutate sa faca lucrari de reabilitare. In perioada 2008-2013, s-au mutat in casa noua 40 de familii, iar alte câteva sute au beneficiat de sprijin pentru a-si repara locuinta. Acum, „Habitat” deruleaza proiectul “Construim la inaltime, prin care va ajuta 35 de familii din Darmanesti.



spot_img