Societatea Alpha Property Development Bucuresti a inceput demersurile pentru ridicarea celui de-al doilea complex comercial Kaufland in municipiul Bacau. Acesta va fi amplasat in zona intersectiei strazilor Milcov si Izvoare si a fost deja obtinut certificatul de urbanism, la finele anului trecut.
Numele complet al proiectului este „Construire complex comercial Kaufland, stand de vânzare Imbiss, parcari, racord stradal, amenajare accese, drumuri de circulatien incinta, bransamente utilitati, imprejmuire, pilon publicitar, panouri publicitare incinta si fatade, amenajare provizorie organizare de santier”. Noul centru comercial se va ridica pe terenul ocupat in prezent de o parte din cladirile societatii Subex.
In acest context, la intersectia strazilor Milcov sI Izvoare, in apropierea magazinului Penny, va fi construit un nou sens giratoriu, necesar fluidizarii circulatiei in perspectiva aparitiei centrului comercial.
Totodata, constructia se va armoniza cu lucrarile de modernizare a strazilor I.L.Caragiale si Milcov, care urmeaza sa demareze chiar zilele acestea. „In vederea realizarii unui parteneriat intre societatea noastra si municipiul Bacau in vederea construirii unui sens giratoriu la intersectia strazilor Izvoare si Milcov, va rugam sa preluati suprafata de 380 de metri patrati, proprietatea noastra, sub forma de donatie, suprafata pe care va fi amplasat sensul giratoriu ce face parte din proiectul de modernizare al strazii Milcov”, se arata in documentul inaintat municipalitatii de catre Alpha Property Development SRL Bucuresti, in luna februarie. La ultima lor sedinta, consilierii locali bacauani au votat pentru acceptarea donatiei.
Certificatul de urbanism obtinut de dezvoltatorul Kaufland este valabil un an, pâna in 30 octombrie 2014, dupa care se mai poate prelungi un an. Ulterior, el devine inutilizabil si trebuie obtinut un alt document. De mentionat ca pe o distanta de circa 500 de metri se vor gasi un magazin Lidl, unul Cora, unul Penny si noul Kaufland.















