duminică, 14 decembrie 2025

Tir cu Arcul/ Campionatul National Indoor pentru Juniori 2, 3 si Copii

Doua titluri pentru gazde

Bacaul a gazduit si in acest an Campionatul National Indoor de Tir cu Arcul pentru Copii, Juniori 3 si Juniori 2. Competitia desfasurata sâmbata, la sala de sport „Viorel Grogore” a Colegiului National Pedagogic „Stefan cel Mare”, in organizarea CSM 2010 si a Federatiei Române de Tir cu Arcul a reunit la start 55 de sportivi legitimati la 11 cluburi.

Gazdele pregatite de Geanina Ivu-Vlad si Marius Vlad si-au trecut in cont doua titluri nationale la Arc Olimpic, prin Adina Mihalache (CSM 2010), la junioare 2 si prin Tudor Todirica (Arena 2011) la copii. Bilantul bacauanilor a fost completat cu doua medalii de bronz la Arc Olimpic, junioare 2, prin Maria Vlad (CSM 2010), respectiv la Compound, juniori 2, prin Vlad Secareanu (CS Saga).
Cea mai disputata competitie a fost cea a junioarelor 2, ale carei finale au programat dueluri intre CSM 2010 si CSS Radauti.

In finala mare, Adina Mihalache (laureata in 2013 la junioare 3) s-a impus in fata Emiliei Forray la „sageata decisiva”, in timp ce coechipiera sa si, totodata, campioana de anul trecut la junioare 2, Maria Vlad si-a adjudecat pozitia a treia a podiumului. „Prin comparatie cu anul trecut, Nationalele din acest sezon pentru juniori 2 si 3 si Copii de la Bacau s-au bucurat de o participare mai numeroasa. Totodata, au aparut cluburi, iar valoarea arcasilor a crescut”, a declarat presedintele Federatiei, Aurel Bacinschi.

Rezultatele inregistrate la competitia de la Bacau:

Arc Olimpic, Juniori 2: 1) Sebastian Trestian (SCM Deva), 2)Valentin Rusu (CSM Iasi), 3) Andrei Hutanu (CSS Radauti)
Arc Olimpic, Junioare 2: 1) Adina Mihalache (CSM Bacau 2010), 2) Emilia Forray (CSS Radaut), 3) Maria Vlad (CSM Bacau 2010).
Arc Compound, Juniori 2: 1) Cosmin Orzea (CSM Fagaras), 2) Zachary Lang (CSM Iasi), 3) Vlad Secareanu (CS Saga Bacau).
Arc Olimpic, Juniori 3: 1) Mihail Marius Stoian (CS Atac), 2) Eduard Miklos (SCM Deva), 3) Cosmin FRai (CSM Iasi).
Arc Olimpic, Junioare 3: Florentina Cretan (CSS Radauti), 2) Adina Ilinca (CSS Radauti), 3) Flavia Matei (CS Ares Bucuresti).
Arc Olimpic, Copii, masculin: 1) Tudor Todirica (CS Arena 2011), 2) Mihnea Draghici (CSM Fagaras), 3) Stefan Armenca (CSM Iasi).
Categoria Arc Olimpic, Copii, feminin: 1) Diana Anoniseanu ( CS Ares Bucuresti), 2) Maria Clej (CS Ares Bucuresti), 3) Anamaria Agape (CS Atac).
D.



spot_img