duminică, 14 decembrie 2025

Protestul transportatorilor

Protestul transportatorilor rutieri, care a debutat duminica, cu un miting la care s-au adunat 200 de persoane si circa 45 de autovehicule, camioane si autocare, continua luni cu un mars la care vor participa sute de camioane, organizat pe sosele de centura ale principalelor orase din tara.

Vicepresedintele Uniunii Nationale a Transportatorilor Rutieri din Romania (UNTRR), Ion Lixandru, a declarat ca mitingul de duminica, din Capitala, inceput la 9.30, a fost doar o aactiune de instiintare a autoritatilor cu privire la marsul de protest de luni dimineata, de la ora 8.00″. Cei 200 de oameni adunati, duminica, in Piata Constitutiei, soferi de autocare, autocamioane, transportatoare de marfuri perisabile si reprezentanti ai organizatiilor non-guvernamentale, cer printre altele, taxe mai mici, carburanti mai ieftini si drumuri mai bune. Transportatorii reclama si lipsa parcarilor unde sa efectueze timpii de odihna si controlul in trafic abuziv. Prin mitingul de duminica si marsul de luni, organizat pe soseaua de Centura a Capitalei, dar si pe soselele de centura ale principalelor orase ale tarii, aunde camioanele fara aprobari”, potrivit lui Lixandru, transportatorii vor sa solutioneze principalele probleme cu care se confrunta. Printre orasele in care vor fi organizate marsuri se numara Baia Mare, Buzau, Cluj, Galati, Timisoara, Targu Jiu si Miercurea Ciuc.

Vor eliminarea rovinietei



Astfel, transportatorii cer eliminarea platii rovinietei pentru drumurile nationale si acuza reprezentantii Ministerului Transporturilor (MT) ca au tergiversat eliminarea rovinietei, prin amanarea succesiva a unei intalniri intre cele doua parti, dupa ce Ministerul Economiei si Finantelor (MEF) a fost de acord cu eliminarea rovinietei si incasarea taxei din pretul carburantului. Transportatorii solicita si asigurarea transparentei colectarii accizelor din carburant si monitorizarea de catre asociatiile patronale din transporturi a utilizarii acestora pentru constructia si intretinerea de drumuri si legiferarea printr-o ordonanta de urgenta, dar si amenajarea parcarilor la standarde europene. Obligativitatea furnizorilor de marfuri divizibile la cantarirea omologata a camioanelor si sanctionarea egala cu a transportatorilor in cazurile de depasire se regasesc, de asemenea, pe lista de revendicari, alaturi de eliminarea autorizatiilor speciale de transport pentru marfurile divizibile. Protestatarii solicita si ca reprezentanti ai asociatiilor patronale din transporturi sa fie desemnati in consilii de administratie si de conducere in organismele subordonate Ministerului Transporturilor – specifice transporturilor rutiere: ARR, RAR, CNADNR. Acestia cer si elaborarea unui cadru legislativ coerent pentru desfasurarea in cele mai bune conditii a activitatii de transport rutier in Romania, infiintarea unui organism unic de control si constituirea corpului de lectori si examinatori independent pentru pregatirea profesionala.Scris de Desteptarea



spot_img