CREANGĂ CITIT DE SADOVEANU. În anii ’50 Solomon Marcus a trăit o „dublă sărbătoare a limbii române, în sala de festivităţi a Casei Universitarilor din Bucureşti“, când l-a ascultat pe Mihail Sadoveanu citind „Amintiri din copilărie“ şi „Sara pe deal“. Ion Creangă şi Mihai Eminescu au avut parte de a doua viaţă a operei lor, confirmându-ne vorba lui Lucian Blaga că acela care citeşte cu atenţie un text îşi asigură cel puţin jumătate din înţelesurile lui.
UN TEZAUR DE LIMBĂ ROMÂNĂ: BARBILIAN. Poetul Ion Barbu, în ipostază de matematician, produce „jerbe metaforice care nu numai că nu alterează sensurile ştiinţifice şi rigoarea raţionamentului, dar le potenţează pe acestea“. Altfel spus, paradisul lingvistic este locuit şi de matematicieni.
MANUALELE ŞCOLARE… În cele de matematică „limba română este aproape eliminată“. Ici-colo „vocabule ca fie, dacă, deci, se dă, şi, ca, pe, în; în rest numai simboluri, formule, calcule…“ Aşa cum în programele de radio – am spune noi – trebuie să existe o proporţie firească între ştire şi muzică, tot aşa în algebră sau geometrie – susţine S. Marcus – e necesar un echilibru între „cuvinte şi simboluri“. De fapt, se renunţă astfel la aplicaţii şi raţionamente, care au „cea mai mare pondere educativă“.
ROMÂNA ŞCOLARĂ, SUB AŞTEPTĂRI. Manualele şi conversaţiile didactice aproape exclud „întrebarea, îndoiala, ipoteza, spiritul critic, invenţia, imaginaţia“, în favoarea imperativului, a informaţiei, a sintaxei.
DAR ROMÂNA VORBITĂ ACASĂ? Nici aici nu e bine: între părinţi şi copii circulă doar „sintagme, silabe, interjecţii, fraze trunchiate“, în locul unui enunţ complet. Din case lipseşte biblioteca, iar cei mari nu mai sunt văzuţi cu o carte în mână, al cărei conţinut ar fi trebuit să ajungă la copii şi nepoţi.
ŞI-ATUNCI DE CE SĂ NE MIRĂM? Lingviştii sugerează că în viitorul nu prea îndepărtat vor fi auzite doar trei limbi – engleza, chineza şi spaniola -, iar celelalte vor fi idiomuri zonale. Dacă e aşa, măcar să luptăm pentru ca româna să aibă statut regional, nu local.
ALUNECAREA ÎN ARGOU. Prăpastia dintre adulţi şi tineri îi determină pe cei din urmă să se refugieze într-un „idiom alternativ“, argoul, identificabil şi pe internet. Grav este că acesta „arată foarte diferit de limba română propovăduită oficial“, ceea ce duce la pierderea subiectului educaţiei. Se vor descurca actualii elevi, la vârsta intrării depline în viaţă, fără un fundament pe care şcoala ar trebui să li-l aşeze la vremea respectivă?
LIMBA ROMÂNĂ LA CLASA A V-A. Solomon Marcus îşi construieşte cu ştiinţă acest lanţ de miniaturi, în care fiecare componentă respiră aerul ei de individualitate. Pentru a nu fi acuzat de un ton defetist, are grijă să aşeze interludii optimiste, ca acelea referitoare la întâlnirile cu elevii aflaţi în concurs („Plus sau minus poezie“). Am reţinut prestaţia unei eleve de clasa a V-a, care expune o parabolă plasată până la urmă sub semnul trebuinţei: „O floare nu poate trăi singură, fără tulpină, fără rădăcină, fără sevă“. (Elementul predicativ suplimentar „singură“ este urmat de explicitări din sfera biologicului total.) Preadolescenta reconstituie liric ontogeneza limbajului: „Trebuie ca literele să se unească, să se privească, pentru a se obţine un cuvânt“ şi „trebuie ca ochii să strălucească aparte, lacrimile să se scurgă din ei şi să umezească obrajii, pentru ca un plâns de fericire să prindă viaţă“. Aici limba română a fost în sărbătoare.
