marți, 16 decembrie 2025

Program-pilot al Serviciului Politiei Rutiere / „Big-Brother”; de Bacau

Conducerea Serviciului Politiei Rutiere a demarat de ieri un amplu program-pilot de depistare a tuturor abaterilor din traficul bacauan. Un echipaj mixt, format dintr-un politist de la Circulatie si unul de la Politia Primariei, va patrula in permanenta pe toate strazile din municipiu, timp de 8 ore, intre 10.00 si 18.00, iar orice nerespectare a legii va fi aspru sanctionata. Politistii vor avea asupra lor si un aparat de filmare video, care va stoca non-stop imaginile in tot acest interval de timp. Cei prinsi in flagrant vor fi amendati pe loc, iar in cazul in care contravenientul nu este la fata locului, sanctiunea se va da si in lipsa lui, proba fiind tocmai filmarea video. „La aceasta actiune vor participa si reprezentantii din mass-media locala, a precizat subcomisar Dorin Roman, seful Serviciului Politiei Rutiere, promotorul acestei actiuni. Incercam in acest fel sa cream un climat de siguranta pentru cetatean si de disciplinare a participantilor in trafic. Nu suntem pusi pe amenzi, ci vrem doar ca lumea sa inteleaga ca trebuie sa respecte legile.” Vor fi urmarite in special stationarile in locurile interzise, nerespectarea regulilor de circulatie, blocajele in trafic si se urmareste asigurarea ordinii publice. Se va actiona in principal in asa-numitele apuncte negre” din oras, respectiv zona centrala, strada 9 Mai, Bulevardul Unirii, Calea Republicii, dar se va interveni si in alte locatii, daca este necesar sau daca vor fi semnalate abateri. Programul se va derula pe parcursul intregii saptamani, pana vineri, 28 noiembrie, cand se vor centraliza datele si se va face o analiza a actiunii. Daca va fi necesar, programul va fi prelungit si in perioadele urmatoare sau chiar va avea un caracter permanent. Roxana Neagu



spot_img