vineri, 5 decembrie 2025

Asociatiile de proprietari, invitate sa colecteze selectiv deseurile

Fundatia Comunitara Bacau prin programul „Initiative comunitare” a acordat finantare nerambursabila pentru proiectul „Hai sa fim mai selectivi!”, initiat de Asociatia educationala si de mediu „Vernal”.

Proiectul isi propune cresterea gradului de constientizare a cetatenilor orasului Bacau in privinta beneficiilor colectarii selective a tuturor deseurilor.

„Ne-am propus realizarea acestui obiectiv prin abordarea simultana a doua categorii de vârsta din rândul cetatenilor bacauani: adultii – prin asociatiile de proprietari si copiii/elevii prin activitatile concurs de utilizare creativa a deseurilor” a explicat Nela Dumea, presedintele Asociatiei Vernal.

Mai exact, asociatiile de proprietari vor distribui informatia catre populatia adulta. Totodata, in apropierea sarbatorii Craciunului, elevii din scolile bacauane vor fi invitati sa se intreaca in a realiza decoratiuni si obiecte utile din deseuri.

In plus, la primavara, de Ziua Pamântului – 22 aprilie 2014 – copiii vor realiza mozaicuri din capace de PET in Piata Prefecturii.

La actiuni sunt invitati sa subscrie si toti bacauanii care sunt de acord sa schimbe aspectul orasului.



spot_img