sâmbătă, 20 decembrie 2025

Tone de hârtii pentru angajarea femeii de serviciu

Ca sa fie sigur ca primariile nu vor face angajari „nesustenabile”, pentru ca apoi sa ceara bani de salarii de la buget, Liviu Dragnea, ministrul Administratiei Publice, a emis un act care sa le taie pofta de angajari. Ordinul nr. 2.338/1.454 publicat pe 3 septembrie in Monitorul Oficial stabileste procedurile de elaborare si avizare a solicitarilor de ocupare a posturilor la nivelul ordonatorilor principali de credite si completeaza OG 77 cu privire la reducerea cheltuielilor autoritatilor publice. Procedura „este o nebunie” sustin unii edili, adaugând ca nu au salariati nici pentru treburile mai importante.

„O tona de hârtii ca sa o angajez pe tanti Ana? Cine sa le faca?” Concret, primariile si consiliile judetene au obligatia sa intocmeasca o macheta care sa cuprinda toate posturile din toate serviciile si institutiile din subordine si cheltuielile aferente salarizarii lor. Daca, de exemplu, CJ Bacau vrea sa angajeze un muncitor sau un expert, nu are importanta, va trebui sa intocmeasca situatii cu salariatii tututor institutiilor din subordine, inclusiv a Spitalului Judetean de Urgenta, si cu bugetul de personal, apoi sa le transmita Ministerului Finantelor spre avizare.

Daca obtine avizul, toata documentatia e trimisa Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice. Acesta va centraliza datele la nivelul tarii, va aviza (sau nu!) memoriile si le va trimite Guvernului. In fine, daca acesta aproba solicitarile, mai trebuie obtinut si avizul ANFP. Abia atunci, institutia o poate angaja pe tanti Ana ca femeie de serviciu sau muncitor necalificat. Asta se va intâmpla de câte ori un post va fi scos la concurs.



„Eu cred ca ar trebui ca aspirantul sa depuna odata si cererea de angajare, si cererea de pensionare pentru ca atât va dura pâna va veni raspunsul. E tipic românesc! Unii spun ca intâi a fost inventata roata, altii ca batul de bagat in roata. Noi sunt experti in fabricarea betelor!” – spune Viorel Miron, primarul orasului Comanesti.

„Consider ca este o procedura greoaie, dar probabil ca Ministerul Dezvoltarii si Administratiei a vrut sa-si ia masuri suplimentare de precautie si sa implice mai mult Ministerul Finantelor, care va face un control mai riguros cu privire la posibilitatea finantarii posturilor vacante” – e de parere si
Angela Bogea, director Resurse Umane – CJ Bacau.



spot_img