Doriti sa iesiti in oras la un suc sau o bere cu prietenii, ceva mai târziu? Acum o puteti face. Politia Locala Bacau pregateste insa un proiect prin care se urmareste inchiderea barurilor mult mai devreme. Acestia spun ca primesc tot mai multe sesizari de la cei care locuiesc in zona unitatilor de administratie publica si vor sa limiteze programul de functionare. Intentia lor, evident, ii nemultumeste atât pe patroni cât si pe tineri.
Daca obisnuiti sa iesiti in oras ceva mai târziu, ora la care plecati din casa ar putea fi ora de sosire, daca proiectul Politiei Locale, de reducere a programului barurilor din oras, va trece de consilieri. Oficialii institutiei vor ca unitatile de administratie publica, in special barurile, sa se inchida la ora 21.00, 22.00 sau cel târziu 23.00, dupa caz. Ei spun ca primesc tot mai multe sesizari de la cei care stau in zona unor asfel de locatii nemultumiti de zgomotul produs, mai ales dupa miezul noptii. „Noi incercam sa facem un demers care sa limiteze programul unor societati comerciale care deranjeaza linistea publica. Avem foarte multe sesizari de la cetateni din diferite zone ale orasului care au ghinionul de a locui in blocurile unde la parter functioneaza baruri sau sali de jocuri mecanice. In consecinta, ne-am gândit sa luam aceasta initiativa si sa propunem limitarea programului in autorizatia de functionare si profil de activitate tocmai pentru le asigura cetatenilor un confort sporit”, a declarat Florin Podoleanu, purtatorul de cuvânt al Politiei Locale Bacau.
Ce spun patronii?
Oficialii institutiei spun ca au discutat si cu patronii vizati, care ar fi pus conditii. „In urma discutiilor purtate cu unii administratori ai acestor societati, chiar si acestia au fost de acord cu aceasta masura, dar cu conditia sa fie luata unitar, la nivelul tuturor societatilor comerciale din municipiul Bacau. Vom lua si opinia lor in considerare si vom incerca sa facem demersuri in acest sens”, a mai adaugat Podoleanu. Cei mai afectati de aceasta masura ar fi patronii pub-urilor si barurilor care au program pâna la orele diminetii, iar cel mai mare numar de clienti se atinge la ora la care politia ar vrea sa-i trimita acasa. „Nu putem fi de acord cu asa ceva. Clientii nostri vin abia de la ora 22.00. Avem program pâna la ora 3.00 dimineata si sunt persoane care intra pe usa si la 12.00 noaptea”, spune Iosif Tâmpu, seful unui pub din oras. Si tinerii cred ca masura este totusi exagerata. „Depinde de locatie. Daca nu deranjeaza locatarii din zona, nu vad de ce nu ar fi inchise la 22.00. Eu ies in oras in jur de ora 21.00 si sa fiu nevoit sa stau o ora sau cel mult doua, dupa ce vii de la munca, mi se pare putin. Când iesi cu prietenii, mai stai la discutii, intâlnirea se poate lungi si sa fie limitat programul nu este tocmai placut”, a spus Razvan Saulescu. Ramâne de vazut daca propunerea Politiei Locale va trece de votul consilierilor.
Geta Panaite















