Politistii au fost anuntati la sfârsitul saptamânii trecute de o persoana din Comanesti ca pe strada Saivanului se afla o persoana accidentata. “Echipajul de politie ajuns la fata locului a stabilit faptul ca, în timp ce Corneliu M., de 43 de ani, din localitate, conducea un tractor cu care remorca o caruta încarcata cu deseuri, la intrarea într-o curte, sistemul de prindere dintre cele doua vehicule a cedat, iar Dorel H., de 52 de ani, care se afla în spatele vehiculului, a fost accidentat”, a explicat insp.Narcisa Butnaru, purtator de cuvânt al Inspectoratului Judetean de Politie Bacau. Victima a fost transportata la Spitalul Comanesti pentru îngrijiri medicale, ulterior fiind transportat la Spitalul Moinesti pentru investigatii amanuntite. In cauza s-a întocmit dosar penal pentru vatamare corporala din culpa.












