Nici doi ani nu au trecut de la campania de asfaltare care s-a desfasurat pe mai multe strazi din municipiu, in 2010. Atunci, mai multe artere au fost cosmetizate pe bani multi. Calitatea indoielnica a asfaltarilor se vede dupa doua ierni si se simte din plin in buzunarele soferilor.
Acum nici doi ani de zile, in iulie 2010, Primaria Bacau a demarat o campanie mai ampla de asfaltare care ne-a costat 10 milioane de lei. Strada Aprodu Purice a figurat pe lista arterelor pe care s-a tras un strat de asfalt subtire. Dupa doua ierni si un trafic din ce in ce mai mare in zona, strada arata ca si cum pe acolo nu s-a facut niciodata asfaltare.
"Fata de anul trecut a inceput sa sara asfaltul, sunt gauri. Poate au aparut si pe fondul iernii, daca a crapat undeva a intrat apa si a inghetat. Oricum, o sa repare daca au bani, daca nu, nu", a spus Doru Basu.
Soferii spun ca din pacate, pâna când se va face macar o peticire, ei trebuie sa suporte costurile care tin de propria masina. "E dezastru in primul rând cedeaza bucsaraia. Nu s-a facut absolut nimic decât s-a dat o bruma de asfalt si atât! Calitatea lucrarii e de vina si poate si prea multa sare aruncata asupra soselei si aici au aparut si gropile", a spus si Adrian Chirila.
Si nici macar peticirea nu este o certitudine. Multi soferi bacauani spun ca s-au obisnuit deja cu traditionalele gropi si nu spera ca se va schimba ceva in bine. "Gropile? Astea ne caracterizeaza pe noi ca români. In groapa suntem de atâtia ani!", a mai spus un alt sofer.
Oficialii municipalitatii au anuntat ca vor interveni pe mai multe strazi pentru a face reparatii, dar nu au dat si o lista a acestora. Un lucru este cert: reparatiile se vor face tot pe banii nostri, daca nu mai sunt in garantie arterele asfaltate.
A. Gavrila












