Reprezentantii ATOP Bacau au participat, in weekend-ul trecut, la Adunarea Generala a Asociatiei Nationale a Autoritatilor Teritoriale de Ordine Publica (ANATOP) România, desfasurata in judetul Brasov. Pe lânga liderii ATOP din tara, la eveniment au fost prezenti chestorul Doru Dumitrescu, Subsecretar de Stat in Ministerul Administratiei si Internelor (MAI), precum si alti inspectori si directori din Politia Româna. Cu acest prilej, ANATOP România i-a oferit lui Ionel Floroiu, vicepresedintele CJ Bacau, o placheta omagiala „ca expresie a inaltei consideratii pentru sustinerea si promovarea politicilor pe segmentul de ordine publica” si pentru eforturile depuse in realizarea asociatiei nationale. Ionel Floroiu, presedinte al ATOP Bacau in 2004-2008, a fost si primul presedinte al ANATOP România, iar din 2009 este presedinte de onoare al ANATOP. Autoritatii Teritoriale de Ordine Publica Bacau i s-a recunoscut contributia la promovarea si dezvoltarea institutiei ATOP prin acordarea de plachete omagiale presedintelui actual, Maricica Luminita Cosa, lui Eugen Ochenatu, presedintele ATOP Bacau si vicepresedinte al ANATOP in 2008-2012, Cornel Cepariu, ziarist, si Florian Morosanu, secretar executiv de la infiintarea ATOP. In cadrul alegerilor, Claudiu Coman a fost reales presedinte al ANATOP, iar Luminita Cosa a fost aleasa vicepresedinte al ANATOP pentru Regiunea Nord-Est.















