„Nu s-a deblocat nimic!”
Autoritatile locale primeau dreptul, in urma cu mai putin de doua luni, sa faca angajari in domeniul asistentei sociale, cu conditia ca posturile respective sa fie vacantate dupa 1 ianuarie 2013. Se stie ca domeniul este unul aflat in suferinta din perspectiva personalului. Din cauza asta, in unele comune, anchetele sociale sunt realizate la primarie, unde este chemat capul familiei si chestionat cu privire la numarul copiilor, conditiile de locuit, bunuri, terenuri, venituri etc. Daca omul declara ca e sarac lipit pamântului este crezut, la fel daca spune ca in casa „e curat luna” si nu ploua prin acoperis. Primarii s-au bucurat grozav când au auzit ca HG 125/2013 le da voie sa angajeze. Din pacate, dupa aceea au descoperit ca „nu s-a deblocat nimic”. Actul normativ aproba „ocuparea prin concurs sau examen” a posturilor vacante din sistemul de asistenta sociala insa nu mai cu conditia „incadrarii in cheltuielile de personal aprobate”. Hotarârea de guvern care da liber la angajari este, insa, ulterioara Legii Bugetului pe 2013, fiind publicata la inceputul lunii aprilie.
Cinci angajati in loc de 24!
„Deblocarea e pe hârtie”, sustin primarii, caci in bugete locale „nu exista prevazute sume pentru salariile celor pentru care ar urma sa organizam concurs!” E bine ca in serviciile sociale angajarile nu se mai fac 1 la 7, ci 1 la 1, ceea ce inseamna ca in locul unui referent care se pensioneaza sau demisioneaza poate veni altul. Nu e bine, insa, ca posturile vacante nu au fost bugetate, prin urmare primariile care sunt in criza de personal nu vor putea sa rezolve problema. Speranta edililor sta in rectificarea din vara: „Nu am reusit sa facem angajari din cauza ca nu sunt bani. Avem in plan sa angajam, dar nu functionari publici pentru ca ar fi nevoie de aprobarea ANFP, ci personal contractual. Avem nevoie de doi asistenti sociali, un contabil pe venituri si un agent fiscal. Speram ca in semestrul II, la rectificare, vom putea bugeta aceste posturi”, declara Vasile Bibire, primarul din Ungureni. Primaria Huruiesti e in mare criza: in loc de 24 de salariati sunt 5. „Avem nevoie urgenta de un asistent social si patru lucratori sociali, pentru ingrijiri la domiciliu, arata Ioan Zabrautanu, primar. Ne trebuie urgent si un agent fiscal. Avem de incasat 5 miliarde de lei vechi de la 3.000 de debitori si nu avem personal. Exista un singur casier. La Registrul Agricol sunt 3.000 de pozitii si niciun angajat. Fac treaba eu, viceprimarul sau bibliotecarul, dar nu se mai poate asa!”
CJ Bacau e si mai persecutat caci nu poate angaja pe nimeni chiar daca are 70 de posturi vacante. „Ar fi necesara si pentru celelalte servicii din administratia publica o hotarâre similara cu aceasta, care priveste doar asistenta sociala, caci apare urmatoarea situatie: daca un salariat iese la pensie sau se transfera, postul se blocheaza”, arata Angela Bogea, director „Resurse Umane”.
„Am facut cinci demersuri la Guvern si nimic! Când era PD-L la Putere, ziceau ca eu sunt de la PSD, acum e USL si mi-au spus sa stau cuminte. Toata treaba e la Ministerul de Finante, ei nu dau drumul. Chiar daca nu le cer bani, tot nu vor sa aprobe!”
– Ioan Zabrautanu, primarul comunei Huruiesti















