Sportiva în vârstă de 19 ani antrenată de Simona Axinte la ACS Aquatic Baby Mar Bacău a câștigat toate cele trei probe la care a participat sâmbătă, la Brno la categoria S4: 50 metri spate, 50 m liber și 100 m liber
Trei probe, trei medalii. Și toate de aur! Bilanț și procentaj perfect pentru înotătoarea Ioana Roxana Cojocaru la Campionatele Internaționalele Paralimpice ale Cehiei derulate sâmbătă, la Brno, în Cehia. Sportiva în vârstă de 19 ani antrenată de Simona Axinte la ACS Aquatic Baby Mar Bacău a demonstrat, o dată în plus, că știe să-și forțeze limitele.
Dovadă sunt aceste trei medalii de aur pe care Ioana le-a cucerit în probele de 50 metri spate, 50 metri liber și 100 metri liber la categoria sa de concurs, S4. Mai mult decât atât, sportiva care a început înotul în urmă cu nici doi ani a izbutit la Brno și un loc 4 în ierarhia generală. Iar reușita este cu adevărat una de prim-plan în condițiile în care Internaționalele Paralimpice ale Cehiei reprezintă un concurs foarte puternic, cu o concurență redutabilă.
„Ioanei i se cuvin toate felicitările și aprecierile. Avea nevoie de un astfel de succes care să-i răsplătească munca și tenacitatea și care să-i arate că ăsta este drumul ei. Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la ea- i-am și spus-o, de altfel, după competiție- este că a luptat până la ultimul metru, așa cum fac adevărații campioni”, a declarat antrenoarea Ioanei Roxana Cojocaru, fosta campioană europeană Simona Axinte. Și cum adevărații campioni merită întotdeauna o recompensă specială, duminică, 15 noiembrie, tripla medaliată de la Brno va putea admira, în premieră, Târgul de Crăciun din Viena, deschis chiar în acest weekend. În plus, fiind o mare iubitoare de animale, Ioana va avea și posibilitatea de a vizita Grădina Zoologică din capitala Austriei.
„Ioana merită asemenea bucurii și ne bucurăm din tot sufletul că i le putem oferi”, s-a destăinuit pentru „Deșteptarea”, Simona Axinte. Felicitări, Ioana, succes în continuare!

















