ActualitateCuvânt pentru sufletDiamantul ascuns în aproapele meu

Diamantul ascuns în aproapele meu

Setează Deșteptarea ca sursă preferată pe Google News

„Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima și pe aproapele ca pe tine însuți” (cf. Mt 22,37-39). Aceasta este porunca fundamentală pentru fiecare creștin și motorul care ar trebui să-i anime fiecare acțiune sau gând.

Porunca iubirii ne îndeamnă să îi oferim lui Dumnezeu viața noastră în fiecare moment. De multe ori, îl căutăm doar atunci când avem probleme, necazuri sau am ajuns la capătul puterilor. Însă iubirea matură nu se apropie de Dumnezeu numai pentru a cere ceva, ci și pentru a-i mulțumi, pentru a-l asculta și pentru a rămâne în prezența lui.

Modalitatea în care evaluăm iubirea față de Dumnezeu este întocmai felul în care ne arătăm iubirea față de aproapele. Este ușor să vorbim despre iubire, dar uneori este greu să o trăim în familie sau în comunitatea noastră. Este dificil să iubim atunci când suntem contraziși, când suntem nedreptățiți sau când trebuie să renunțăm la propriul orgoliu.

După cum și noi așteptăm să fim primiți și ascultați de Dumnezeu, la fel trebuie să învățăm să-i ascultăm pe cei de lângă noi și să le oferim o mână de ajutor fără a mai aștepta ceva în schimb.

Se spune despre sf. Ioan Calabria că într-o zi, după Sfânta Liturghie, a întrebat pe cineva:

–Dacă ai găsi pe drum un diamant căzut în noroi, ce ai face?

La care omul răspunde:

–Nu aș avea nicio reținere să mă murdăresc. L-aș lua, l-aș spăla, redându-i astfel strălucirea.

–Fă așa și cu omul, a adăugat el.

Așadar, porunca iubirii ne cheamă să privim fiecare om prin ochii lui Dumnezeu, să vedem dincolo de slăbiciunile și greșelile sale și să-i redescoperim demnitatea. Așa cum diamantul nu își pierde valoarea atunci când ajunge în noroi, nici omul nu își pierde valoarea în fața lui Dumnezeu din cauza căderilor sale.

Suntem chemați să fim asemenea lui Cristos, care nu respinge, ci ridică, vindecă și redă speranța. A-l iubi pe Dumnezeu înseamnă, a-l recunoaște în aproapele nostru și a transforma iubirea în gesturi concrete de bunătate, iertare și dăruire. Numai atunci când iubirea devine centrul vieții noastre, împlinim cu adevărat porunca Domnului și devenim mărturisitori ai iubirii sale în lume. 

Pr. Dominic Brandiu, vicar la Parohia „Sf. Nicolae” Bacău

spot_img
spot_img