Despre parcări se vorbește în Bacău aproape zilnic, Pe Facebook, pe grupurile de cartier, în ședințele de consiliu, dar rezolvare nu se vede. Mașinile se înmulțesc de la un an la altul, locurile se împuținează, iar soluția administrației pare să fie una singură: dacă nu găsești loc, plătești.
Un loc public costă 5 lei pe oră. Pentru un oraș în care salariile sunt departe de cele din București, nu e chiar mărunțiș. Dacă ajungi cu mașina la serviciu și o lași acolo opt ore, la sfârșitul lunii ai o a doua factură de întreținere. Rămân abonamentele, cele anuale fiind coborâte la 1.200 de lei, lucru de salutat. Doar că 1.200 de lei înseamnă tot 100 de lei pe lună, pentru un loc de parcare, într-un oraș unde mulți oameni își țin socotelile la leu.
Și ce primește omul pentru banii ăștia? Un loc. Dacă îl găsește. Pentru că, dincolo de preț, rămâne problema mai simplă și mai usturătoare: locurile sunt puține, iar cele care există sunt tratate uneori ca o rezervă de teren din care se poate tăia oricând, de câte ori apare un proiect nou.
Ia, de pildă, pistele de biciclete. Nu am nimic cu bicicletele, dimpotrivă; un oraș normal trebuie să aibă loc pentru pietoni, biciclete, transport public și mașini deopotrivă. Dar o infrastructură se face după nevoile reale ale orașului, nu după randări frumoase. Sunt zone în care, la anumite ore, trece un biciclist pe jumătate de oră, în timp ce alături se rostogolește un șir de mașini care caută disperate un loc. Rezultatul e că administrația a rezolvat cu mult zel problema bicicliștului imaginar și a lăsat-o pe cea a șoferului în carne și oase pe altă dată.
Ar fi nevoie de o discuție serioasă despre priorități, începând cu câteva cifre pe care nimeni nu ni le dă: câte locuri de parcare are Bacăul, câte mașini sunt înmatriculate, câte locuri s-au pierdut în ultimii ani prin amenajări, câte vor mai dispărea și câte locuri noi vrea administrația să construiască. Fără răspunsurile astea, orice „strategie” e doar vorbărie.
Și nu ajunge să ni se spună că ar trebui să renunțăm la mașină. Să vorbim și despre asta, dar cu condiția unui transport public care chiar funcționează: autobuze dese, trasee care au sens, o traversare a orașului care nu durează o oră și jumătate, posibilitatea de a ajunge la serviciu, la școală sau la medic fără să depinzi de volan. Până atunci, pentru foarte mulți băcăuani mașina e o necesitate, nu un moft, iar o administrație serioasă pornește de la realitatea asta, nu de la cum ar vrea ea să arate orașul.
Nu poți tăia locuri de parcare și apoi să te miri că oamenii urcă pe trotuare și pe spațiile verzi. Și nu poți face din parcare o sursă de încasări fără să-ți pese de cât de mult parcare oferi. Ordinea firească ar fi alta: numărăm mașinile, stabilim de câte locuri e nevoie, construim locurile, și abia apoi ne apucăm să-i certăm pe șoferi că parchează unde nu trebuie.
Până atunci, în Bacău se întâmplă ceva destul de absurd: mașina e tolerată pe stradă, taxată când găsește un loc și amendată când nu-l găsește. Poate că nu de fiecare dată vina e a șoferului. Uneori, pur și simplu, orașul nu i-a făcut loc.
Cu stimă,
Un băcăuan care ar prefera să plătească pentru un loc de parcare decât pentru o amendă
„Bacăul vorbește” este spațiul dedicat pe site-ul Deșteptarea unde vocea comunității prinde glas. Cititorii pot împărtăși opinii despre municipiul Bacău și întreg județul, contribuind la o dezbatere deschisă și relevantă.Ziarul Deșteptarea te ajută să fii auzit! Fă-ți cunoscute ideile, semnalează problemele, transmite așteptările sau bucură-te de succesele cotidiene alături de ceilalți cititori.
