Un tânăr de 24 de ani, din Dărmănești, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism, deși consumase alcool. Aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tânărul a fost oprit de un echipaj din cadrul Poliției Orașului Dărmănești, pe strada Victoriei. În urma testării, polițiștii au constatat că șoferul se afla sub influența alcoolului.
Acesta a fost transportat la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Totodată, polițiștii au dispus reținerea permisului de conducere.
Reținut pentru 24 de ore
În urma probatoriului administrat în cauză, polițiștii au dispus reținerea tânărului pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.
Cercetările continuă în cadrul dosarului penal, urmând ca anchetatorii să stabilească toate împrejurările în care tânărul a ajuns să conducă autoturismul după ce consumase alcool.















