Beneficiarii Centrului de Zi „Clubul Pensionarilor” din Bacău au avut parte de o săptămână bogată în activități recreative, artistice și culturale. În perioada 5–10 octombrie, seniorii au participat la spectacole, ateliere de creație, activități sportive și evenimente dedicate valorilor culturale și istorice.
Potrivit Direcției de Asistență Socială Bacău, programul a fost conceput pentru a încuraja socializarea, creativitatea și implicarea activă a persoanelor vârstnice în viața comunității.
Spectacol dedicat persoanelor vârstnice
Cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, Ansamblul „Ghiocelul” a susținut un spectacol care a cuprins cântece, poezii și o piesă de teatru. Momentele artistice le-au oferit participanților ocazia de a se bucura împreună de muzică și de experiențe culturale.
Programul a inclus și activități de pictură, ateliere de creație, gimnastică și dans, desfășurate într-o atmosferă de voie bună și prietenie.
Film, muzică și istorie
Seniorii au participat și la o proiecție de film organizată de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, la Cinema Orizont din municipiu. Cu această ocazie, a fost prezentat filmul „Istoria care sfințește locul”.
Un alt moment al săptămânii a fost recitalul susținut de Armonie Trio din Italia, la Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău.
De asemenea, beneficiarii centrului au luat parte la Simpozionul Național „Vasile Pârvan”, organizat la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, eveniment care le-a oferit prilejul de a se apropia de valorile culturale și istorice.
Prin diversitatea activităților organizate, Centrul de Zi „Clubul Pensionarilor” urmărește să le ofere persoanelor vârstnice oportunități de petrecere a timpului liber, de socializare și de participare la viața culturală a municipiului Bacău.















