ActualitateIncendiu la trei case din comuna Sănduleni; pompierii au împiedicat extinderea flăcărilor

Incendiu la trei case din comuna Sănduleni; pompierii au împiedicat extinderea flăcărilor

Un incendiu a afectat trei case de locuit și mai multe anexe gospodărești din satul Stufu, comuna Sănduleni, fără a se înregistra victime, au informat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău.

Pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea incendiului, iar la sosirea echipajelor focul se manifesta generalizat la o locuință, extinzându-se la acoperișurile altor două case și la anexele gospodărești.

Pentru gestionarea situației au fost mobilizate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești.



Echipajele au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, reușind să împiedice propagarea flăcărilor la alte construcții din vecinătate.

În urma incendiului au fost afectate trei locuințe, pe o suprafață totală de aproximativ 200 de metri pătrați, precum și anexe gospodărești, pe o suprafață de circa 150 de metri pătrați.

Potrivit pompierilor, cauza probabilă a producerii incendiului a fost un coș de fum deteriorat.

Nu au fost înregistrate victime.


spot_img
spot_img