Duminica sfârșitului de lună august ( a 13-a după Rusalii) ne așază înainte o parabolă profetică extrem de actuală (Matei 21, 33-44 – Pilda lucrătorilor răi). Povestea este simplă și dureroasă: un om bogat, stăpân de casă și de vie, o încredințare spre lucrare, un timp al recoltei, un vis deșert de îmbogățire și de luare în stăpânire, uciderea slujitorilor și a Fiului Stăpânului, șocul judecății. Oricum am da-o, e o nebunie fără seamăn să porți stigmatul Fiului Ucis și să trăiești iluzia nebună de a putea fi înfiat de Stăpân, de a deveni proprietar și dumnezeu fără de Dumnezeu. Pilda este despre noi, cei furați de duhul acestei lumi. Ne edificăm o dreptate proprie, ne zăvorâm în ea ca într-un turn de fildeș, respingem orice evidență care ne-ar contrazice judecata; nici chiar în fața dreptății lui Dumnezeu Însuși nu suntem dispuși să cedăm. Îl vrem departe pe Dumnezeu, spre a nu ne stânjeni cu autoritatea, dreptatea și prezența Sa.
Mântuitorul Hristos a fost trimis în lume, în via Tatălui, spre a restaura dragostea în lume. Tocmai cei care ar fi trebuit să-L primească, L-au respins. Și L-au respins în numele tentației lor de a se emancipa de sub orice autoritate superioară. Au uitat de faptul că, numai atunci, când se naște din credință și de nădejde, dragostea înțelegerii este autentică și face minuni. E o stare de sacrificiu, nu o bătălie surdă cu autoritatea ultimă, este dragostea capabilă să înfrunte orice risc pentru a alina suferința, pentru a face bine altuia.
Că tot simțim fiorul gândului începutului de școală, se spune că un copil care se lovise plângea. O colegă de clasă s-a dus să-l mângâie și el s-a liniștit. Învățătoarea a întrebat-o: „Ce i-ai făcut de s-a liniștit? Ce i-ai spus?” „Nu i-am spus nimic. L-am îmbrățișat și am început să plâng cu el”.
…și îmbrățișarea este o jertfă. Este jertfa celui chemat să crească asemeni celuilalt, să fie recunocător, să iubească, să ierte, să depășească vârsta firii sale.
Inspector scolar,
pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu
