ActualitatePalatul Administrativ din Bacău va putea fi vizitat din nou de public...

Palatul Administrativ din Bacău va putea fi vizitat din nou de public pe 22 august

Instituția Prefectului – Județul Bacău organizează sâmbătă, 22 august, o nouă ediție a evenimentului „Porți deschise la Palatul Administrativ”, după interesul ridicat înregistrat la prima acțiune de acest tip. Vizitatorii vor putea intra în clădire între orele 12:00 și 16:00.

Potrivit organizatorilor, evenimentul este destinat și persoanelor care nu au reușit să participe la prima ediție, desfășurată în timpul săptămânii.

„Ne-am bucurat să vedem cât de mare a fost interesul comunității pentru Palatul Administrativ și cât de deschiși au fost băcăuanii să ne treacă pragul. Pentru că mulți dintre cei care și-ar fi dorit să participe nu au reușit să ajungă în timpul săptămânii, am decis să deschidem din nou porțile, de această dată într-o zi de sâmbătă. Palatul Administrativ este parte din istoria județului nostru și ne dorim ca oamenii să îl cunoască, să îi descopere povestea și să vadă transformarea prin care a trecut”, a declarat prefectul județului Bacău, Andreea Negru.



În cadrul vizitei, participanții vor primi informații despre istoria clădirii, elementele arhitecturale restaurate și lucrările realizate în cadrul proiectului de consolidare și modernizare.

Palatul Administrativ, monument istoric și sediu al administrației publice din județ, a fost reabilitat printr-un proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 5 – Valul Renovării. Investiția s-a ridicat la aproximativ 66,4 milioane de lei și a vizat consolidarea seismică și renovarea energetică a imobilului.

Lucrările au inclus consolidarea structurii de rezistență, restaurarea fațadelor și a elementelor arhitecturale, refacerea acoperișului și a șarpantei, înlocuirea instalațiilor electrice, sanitare și termice, restaurarea tâmplăriei și implementarea unor soluții pentru creșterea eficienței energetice. Potrivit autorităților, măsurile adoptate vor reduce consumul de energie cu peste 60% și vor contribui la diminuarea emisiilor de carbon, fără a afecta valoarea istorică a clădirii.

Accesul publicului este gratuit, iar vizitele vor avea loc sâmbătă, 22 august, în intervalul orar 12:00–16:00.

spot_img
spot_img