SportFotbal, Liga 3/ Amical: Aerostar învinge Adjudul cu 2-1

Fotbal, Liga 3/ Amical: Aerostar învinge Adjudul cu 2-1

Cu două săptămâni înainte de startul campionatului, „aviatorii” au câștigat jocul-test de pe teren propriu cu formația vrânceană, revenind de la 0-1 prin „dubla” lui Pantelei

Divizionara C Aerostar Bacău și-a inaugurat noua suprafață de joc printr-o victorie. Sâmbătă, cu două săptămâni înainte de startul Ligii 3, „aviatorii” pregătiți de Andrei Întuneric s-au impus cu 2-1 (0-1) în amicalul susținut în compania unei viitoare adversare din campionat, CSM Adjud 1946. În prima repriză, foarte tânăra formație băcăuană a suferit, Adjudul antrenat de Cristi Popovici controlând întâlnirea și beneficiind de mai multe situații de gol.

De marcat, oaspeții au făcut-o însă o singură dată, în min. 32, atunci când fostul stoper al CSM Bacău, Israel Adobunu a sancționat o eroare de marcaj a gazdelor în urma unui corner. Altă viață în partea secundă! Viață bună, venită pe fondul modificărilor operate la pauză de băcăuani.



Pantelei a ratat două ocazii mari cât aripa unui avion, trimițând alături cu întreaga poartă în față și cu portarul bătut din poziții ideale, însă tot el s-a revanșat, basculând rezultatul în favoarea Aerostarului prin „dubla” din minutele 64 și 73. O victorie meritată pentru „aviatori”, la finalul unui test util. Aerostar a început partida de verificare de sâmbătă cu Negrea- Olteanu, Prențu, Plămadă, Coroi- Pruteanu, Mazilu- Bălan, Roman, Hârjan- Pantelei, la pauză intrând Corban, Băisan, Budău, Banu și M. Ganea, iar ulterior, Oancea, Hrușcovschi, D. Ganea, Filote, Sprențeroiu și David.

Vineri, 21 august, elevii lui Andrei Întuneric, Claudiu Filip și Cristi Roca vor susține ultima repetiție înainte de startul campionatului, primind vizita unei alte divizionare C, CSM Pașcani. Până atunci, însă, joi, 20 august, de la ora 18.30, Clubul Sportiv Aerostar Bacău va organiza la propria bază un eveniment de gală prin care va aniversa 70 de ani de existență și își va inaugura noul teren sintetic dotat cu instalație de nocturnă.

Totodată, în cadrul manifestării „CS Aerostar 70” la care publicul va avea acces gratuit, va fi prezentat lotul de seniori cu care „aviatorii” vor aborda noul sezon și va fi premiată echipa U15 a clubului în calitate de campioană națională a Seriei 1 la această categorie de vârstă, festivitatea urmând să se încheie cu o partidă a amintirilor intitultată „Meciul Generațiilor” și în care vor reveni pe gazon sau la marginea sa nume de rezonanță din istoria clubului Aerostar.

spot_img
spot_img