În ultimele ore a început să circule pe Facebook o imagine care imită aspectul unui articol publicat de Deșteptarea, cu un titlu satiric despre achiziția unor autobuze din Marea Britanie.
Ținem să precizăm că acea imagine este un fals. Ziarul Deșteptarea nu a publicat niciodată un astfel de articol și nu are nicio legătură cu realizarea sau distribuirea lui.
Recunoaștem că gluma este reușită și a stârnit zâmbete, însă folosirea identității vizuale a publicației noastre poate crea confuzie și îi poate face pe unii cititori să creadă că informația este autentică.
Vă rugăm ca, înainte de a distribui imagini de acest tip, să verificați dacă articolul există cu adevărat pe desteptarea.ro.
Mulțumim tuturor celor care ne-au semnalat această situație.

















