ActualitatePui de căprioară salvat de jandarmii băcăuani și redat habitatului natural

Pui de căprioară salvat de jandarmii băcăuani și redat habitatului natural

Un pui de căprioară aflat în pericol a fost salvat, joi dimineață, de un echipaj al Postului de Jandarmi Balneoclimateric Târgu Ocna, după ce un cetățean a sesizat că animalul, vizibil epuizat, era urmărit de câini pe o stradă din localitate.

Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău, apelul a fost primit în jurul orei 07:40, iar jandarmii s-au deplasat de urgență la fața locului. Aceștia au intervenit pentru a îndepărta pericolul și au pus puiul de căprioară în siguranță.

Pentru gestionarea situației, jandarmii au solicitat și sprijinul reprezentanților Ocolului Silvic Târgu Ocna. În jurul orei 08:20, animalul a fost preluat și eliberat în habitatul său natural.



Reprezentanții Jandarmeriei reamintesc că, în cazul în care cetățenii observă animale sălbatice intrate în intravilan sau aflate în dificultate, este recomandat să nu încerce să intervină pe cont propriu, ci să anunțe imediat autoritățile competente.

De asemenea, oamenii sunt sfătuiți să nu se apropie de animalele sălbatice, să nu încerce să le hrănească ori să le captureze, deoarece acestea pot reacționa imprevizibil din cauza stresului. Totodată, proprietarii de câini sunt îndemnați să își țină animalele sub control, în special în apropierea zonelor împădurite sau la marginea localităților, pentru a evita incidentele cu fauna sălbatică.



spot_img
spot_img