Primăria Municipiului Bacău pregătește spațiile în care vor fi relocați preșcolarii de la Grădinița nr. 18 și elevii Școlii Gimnaziale nr. 19 pe perioada desfășurării lucrărilor de renovare a unităților de învățământ, a anunțat primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu.
Potrivit edilului, trei dintre grupele Grădiniței nr. 18 vor fi mutate în spațiile Grădiniței „Florița”, de pe strada Vasile Alecsandri. Alte trei grupe vor funcționa la Grădinița nr. 17, iar o grupă va fi relocată la Grădinița nr. 29.
În această perioadă se desfășoară lucrări de amenajare și reparații în spațiile care vor găzdui copiii, acestea fiind realizate prin colaborarea conducerilor Școlii Gimnaziale nr. 19 și Colegiului „Anghel Saligny”. Primarul a precizat că educatoarele contribuie la pregătirea sălilor astfel încât acestea să fie gata până la începerea noului an școlar.
În paralel, municipalitatea pregătește și spațiile destinate elevilor Școlii Gimnaziale nr. 19. Aceștia vor învăța temporar în căminul Colegiului Național Pedagogic „Vasile Alecsandri”, iar o parte dintre clase vor fi relocate în corpuri de clădire ale Colegiului „Anghel Saligny”.
„Este o perioadă de tranziție, în care am depus eforturi pentru a găsi spațiile necesare relocării elevilor și am alocat și banii pentru reparații și renovări”, a transmis primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu.
Edilul a respins, totodată, informațiile potrivit cărora Școala Gimnazială nr. 19 ar urma să fie mutată în fostul Colegiu „Letea”, afirmând că o astfel de variantă nu a fost luată în calcul. Potrivit acestuia, pentru imobilul fostului colegiu este pregătit un proiect de transformare într-un centru integrat de servicii sociale, proiect aprobat de Consiliul Local.
Primarul le-a mulțumit cadrelor didactice și părinților pentru înțelegerea manifestată față de disconfortul temporar generat de relocare, arătând că lucrările de modernizare vor contribui la crearea unor spații de învățământ mai sigure și mai moderne pe termen lung.

















