În ultimele zile am urmărit cu atenție controversa privind noile prevederi referitoare la utilizarea apei și la fântânile din gospodării. Am citit declarațiile autorităților, reacțiile din spațiul public și, mai ales, textul legii. Nu sunt jurist și nici nu pretind că dețin adevărul absolut. Tocmai de aceea cred că, într-un stat de drept, cetățeanul trebuie să se raporteze în primul rând la lege, nu la explicațiile oferite ulterior la televizor sau pe rețelele sociale.
Ceea ce mă neliniștește este faptul că anumite formulări par suficient de generale încât să lase loc unor interpretări diferite. Se vorbește despre fapte „susceptibile să producă daune semnificative”. Dar ce înseamnă, concret, o daună semnificativă? Există un prag clar, o definiție precisă sau totul va depinde de interpretarea celui care aplică legea? O normă care poate atrage sancțiuni ar trebui să fie limpede pentru orice cetățean, nu doar pentru specialiști.
La fel de discutabil mi se pare faptul că accentul nu cade doar pe efectele produse, ci și pe posibilitatea producerii unor efecte. Or, diferența dintre o faptă și o presupunere este esențială într-un stat de drept. Cetățeanul trebuie să știe cu exactitate ce are voie și ce nu are voie să facă, nu să încerce să anticipeze cum ar putea interpreta cineva, peste luni sau ani, consecințele unei acțiuni.
Un alt aspect care ridică semne de întrebare este pragul tehnic de 0,2 litri pe secundă. Fără o explicație accesibilă publicului larg, este firesc ca mulți proprietari de gospodării să se întrebe dacă instalațiile pe care le folosesc de ani de zile se încadrează sau nu în această limită. Dacă milioane de oameni ajung să nu mai știe dacă sunt sau nu în legalitate, poate că problema nu este doar la nivelul percepției publice, ci și al modului în care a fost redactată legea.
Autoritățile afirmă că gospodăriile obișnuite nu sunt vizate și că scopul este combaterea exploatărilor ilegale care afectează resursele de apă. Dacă aceasta este intenția legiuitorului, atunci ar fi fost de dorit ca ea să reiasă fără echivoc chiar din textul actului normativ. Declarațiile miniștrilor pot liniști temporar opinia publică, însă ele nu au forța juridică a legii. Miniștrii se schimbă, guvernele se schimbă, însă textul legii rămâne.
Mai există și problema procedurii. O reglementare care privește utilizarea unei resurse esențiale și poate interesa milioane de cetățeni ar fi meritat o dezbatere amplă și explicații înainte de adoptare, nu după. Din păcate, pare că s-a mers pe principiul „adoptăm întâi și clarificăm ulterior”, ceea ce nu face decât să alimenteze confuzia.
În opinia mea, cea mai gravă consecință nu este nici măcar controversa juridică, ci lipsa de încredere pe care o resimt tot mai mulți oameni. Atunci când autoritățile simt nevoia să repete constant că „nu vi se va întâmpla nimic”, apare inevitabil întrebarea: dacă legea este atât de clară, de ce are nevoie de atâtea explicații?
Nu contest nevoia protejării resurselor de apă și nici necesitatea combaterii abuzurilor. Însă cred că orice lege trebuie să respecte un principiu simplu: cetățeanul să poată înțelege singur, citind textul, ce drepturi și ce obligații are. În momentul în care pentru a înțelege legea ai nevoie de conferințe de presă, comunicate și interpretări succesive, problema nu mai este doar la cetățean.
Constantin I.
„Bacăul vorbește” este spațiul dedicat pe site-ul Deșteptarea unde vocea comunității prinde glas. Cititorii pot împărtăși opinii despre municipiul Bacău și întreg județul, contribuind la o dezbatere deschisă și relevantă.Ziarul Deșteptarea te ajută să fii auzit! Fă-ți cunoscute ideile, semnalează problemele, transmite așteptările sau bucură-te de succesele cotidiene alături de ceilalți cititori.
