ActualitateZilele Medicale ale Spitalului Clinic Municipal de Urgență Moinești

Zilele Medicale ale Spitalului Clinic Municipal de Urgență Moinești

Ajuns la cea de-a XXI-a ediție, evenimentul care se va desfășura la Moinești în perioada 9–11 iulie 2026 va reuni, pe parcursul celor trei zile, peste 1.500 de participanți din aproximativ 200 de spitale din țară și din străinătate, inclusiv din Statele Unite ale Americii, Uniunea Europeană și Republica Moldova.

Programul acestei ediții este unul deosebit de amplu și se desfășoară sub genericul „Dincolo de diagnostic: rigoare științifică și inovație în medicina contemporană”.

Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc joi, 9 iulie, la ora 9.00, la Club Lira din Moinești. Cuvântul de deschidere va fi susținut de managerul spitalului, prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț, alături de invitați de seamă.



Pe parcursul manifestării vor avea loc numeroase sesiuni științifice desfășurate la Club Lira, în Compartimentul de Primiri Urgențe al SCMU Moinești, în sala de ședințe a spitalului și în sala de kinetoterapie, toate programate în intervalul orar 9.00–19.00.

Ziua de vineri va include demonstrații operatorii transmise în direct, precum și intervenții realizate cu tehnologii de ultimă generație, inclusiv cu ajutorul unui braț robotic. Tot vineri, de la ora 13.00, la Club Lira, va avea loc lansarea volumului „ÎNVINGĂTORUL – Recunoaștere și recunoștință”, semnat de prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț.

Un alt moment important îl reprezintă cea de-a XLII-a ediție a Reuniunii Chirurgilor din Moldova „Iacomi-Răzeșu”, care va debuta la ora 16.00, tot la Club Lira.

Sâmbătă, activitățile vor începe la ora 9.00 cu o sesiune științifică medicală în sala de ședințe a SCMU Moinești, programul continuând cu mai multe sesiuni dedicate diferitelor specialități medicale. Închiderea reuniunii este programată pentru ora 14.00 și va avea ca temă „Inteligența artificială în medicină: oportunitate, nu pericol”.

Trebuie precizat că această prezentare este una succintă. Programul complet al Zilelor Medicale ale Spitalului Clinic Municipal de Urgență Moinești însumează nu mai puțin de 11 file, respectiv 22 de pagini A4. Acesta a fost prezentat în cadrul unei conferințe de presă organizate la sediul Direcției de Sănătate Publică Bacău la începutul acestei săptămâni, conferință susținută chiar de cel considerat sufletul acestui eveniment, prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț. Înregistrarea conferinței poate fi urmărită pe pagina noastră de Facebook.

Florin Ștefănescu



spot_img
spot_img