Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a inaugurat la Dărmănești cea de-a doua creșă construită în județul Bacău prin Programul guvernamental de construire a creșelor „Sfânta Ana”, coordonat de Ministerul Dezvoltării. Unitatea este cea de-a 81-a creșă finalizată la nivel național în cadrul acestui program, după ce prima investiție de acest tip din județ a fost inaugurată în luna mai, la Comănești.
Noua creșă are o capacitate de 70 de locuri și oferă condiții moderne pentru educația și îngrijirea copiilor de vârstă antepreșcolară. Clădirea dispune de spații și facilități la standarde europene, atât pentru activitățile educaționale, cât și pentru cele administrative, iar terenul aferent a fost amenajat cu spații verzi și un loc de joacă modern.
„Până acum, am creat 4.900 de locuri pentru copii în noile creșe construite de Ministerul Dezvoltării, prin Programul guvernamental «Sfânta Ana», depășind, astfel, numărul de minimum 4.500 de locuri asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență”, a declarat ministrul Cseke Attila.
Potrivit Ministerului Dezvoltării, valoarea investiției se ridică la aproximativ 18 milioane de lei.
Președinta Consiliului Județean Bacău, Cristina Breahnă-Pravăț, a subliniat importanța investiției pentru comunitatea din Dărmănești și pentru întreg județul. Aceasta a arătat că noua creșă oferă familiilor din oraș și din localitățile învecinate acces la servicii moderne de educație și îngrijire timpurie și face parte din cel mai amplu program național de dezvoltare a infrastructurii destinate copiilor și familiilor tinere.
Totodată, în cadrul conferinței de presă susținute cu prilejul inaugurării, ministrul Cseke Attila a transmis că Ministerul Dezvoltării își menține angajamentul de a sprijini și celelalte două proiecte de creșe aflate în derulare în județul Bacău, la Bacău și Onești. Deși aceste investiții întâmpină în prezent anumite dificultăți, ministerul va căuta soluțiile necesare pentru finalizarea lor și punerea în funcțiune în beneficiul copiilor și al familiilor.
Programul guvernamental „Sfânta Ana” are o valoare totală de aproape 3,8 miliarde de lei și prevede construirea a 247 de creșe moderne la nivel național, urmând să asigure peste 15.000 de locuri noi pentru copiii de vârstă antepreșcolară.


















