Trei persoane, între care un copil în vârstă de 5 ani, au fost rănite în urma unei explozii de butelie care s-a produs marți seară în satul Valea Botului, comuna Filipeni, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bacău.
Potrivit pompierilor, explozia nu a fost urmată de incendiu, însă a necesitat intervenția de urgență a echipajelor de salvare. La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă, trei echipaje medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean Bacău – două ambulanțe de tip B și una de tip C – precum și reprezentanți ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență.
În urma deflagrației au rezultat trei victime conștiente. Un copil de 5 ani a suferit arsuri de gradul II pe aproximativ 30% din suprafața corporală. O femeie în vârstă de 43 de ani a fost diagnosticată cu arsuri de gradul II pe circa 45-50% din suprafața corpului, iar un bărbat de 51 de ani a suferit arsuri de gradul II și III pe aproximativ 50-55% din suprafața corporală.
Victimele au fost evaluate medical la locul intervenției, monitorizate și transportate ulterior la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Conform primelor cercetări, cauza probabilă a exploziei a fost acumularea de gaze provenite de la o butelie.















