Alături de medaliată cu bronz la lungime de anul trecut, la Balcaniada de Seniori programată în acest weekend, la Volos, în Grecia, CSM Bacău va mai fi reprezentat de antrenoarea Aura Balaban și de săritoarea în înălțime, Federica Apostol
În acest final de săptămână, la Volos, în Grecia, se vor desfășura întrecerile Balcaniadei de atletism pentru Seniori. Una din protagonistele competiției va fi, cu siguranță, campioana Europei U23 la săritura în lungime, Ramona Verman. Aflată în ultimul său an de Tineret U23, sportiva antrenată de Aura Balaban la CSM Bacău țintește o nouă medalie balcanică la nivel de senioare.
Asta în ciuda faptului că Ramona traversează o perioadă foarte solicitantă atât din punct de vedere medical (o răceală a împiedicat-o să se antreneze la capacitate maximă) și școlar (se află în ultimul de facultate, pregătind examenul de licență). Anul trecut, tot la Volos, Ramona a cucerit bronzul la lungime cu un record personal la acea vreme: 6,63 metri.
Reușita de bronz din Grecia a venit la scurt timp după ce atleta băcăuană se laurease campioană continentală U23 în Norvegia, cu o săritură ce a măsurat 6,60 m. Acum, PB-ul Ramonei Verman este de 6,72 metri, reușită care a plasat-o în martie, la Mondialele Indoor din Polonia, pe locul 6 în lume la senioare!
Principala provocare a Ramonei de anul acesta o reprezintă participarea la Campionatele Europene de Seniori din luna august, de la Birmingham. Iar Balcaniada de la Volos (unde va concura și căîștigătoarea la lungime de anul trecut, Alina Rotaru Kottmann), s-ar putea dovedi o bună… încălzire pentru Europenele din Marea Britanie.
Să mai notăm că la Balcaniada din acest weekend, CSM Bacău va fi reprezentat și de antrenoarea Aura Balaban și de săritoarea în înălțime, Federica Apostol. În cazul lor, însă, costurile nu sunt acoperite de Federația Română de Atletism, Aura Balaban și Federica Apostol suportând din propriul buzunar deplasarea în Grecia. Deh, vremuri austere, nu?















