Umbrărescu accelerează lucrările pe lotul Margina–Holdea: șantierul a depășit 65% execuție

Stadiul lucrărilor pe lotul Margina–Holdea al Autostrăzii A1 Lugoj–Deva a depășit pragul de 65%, potrivit unui anunț făcut de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, în urma unei vizite efectuate pe șantier. Proiectul, realizat de asocierea UMB SpeditionEuro Asfalt, reprezintă ultimii nouă kilometri necesari pentru asigurarea unei conexiuni neîntrerupte pe autostradă între Sibiu și frontiera de vest a României.

Pe șantier sunt mobilizați peste 900 de muncitori și aproximativ 300 de utilaje, ritmul de execuție accelerându-se odată cu îmbunătățirea condițiilor meteorologice. Comparativ cu începutul lunii mai, când progresul fizic era estimat la 58%, lucrările au avansat cu șapte puncte procentuale într-o singură lună.

Unul dintre cele mai complexe elemente ale proiectului îl reprezintă tunelurile pentru urși. La tunelul scurt, cu o lungime de aproximativ 400 de metri, excavarea a fost finalizată, iar constructorii execută ultimele lucrări la căptușeala finală din beton. În cazul tunelului lung, de aproape doi kilometri, lucrările se desfășoară simultan din opt fronturi de lucru.



Potrivit datelor prezentate pe șantier, pe una dintre galerii mai sunt de excavat aproximativ 250 de metri, iar pe cealaltă circa 500 de metri. Avansul mediu este de aproape 10 metri pe zi, iar prima străpungere este estimată pentru această vară, în timp ce a doua ar urma să fie realizată la începutul toamnei.

În zonele deja excavate au început lucrările de hidroizolație, armare și betonare finală. În etapa următoare vor fi montate sistemele de ventilație, iluminat, alimentare cu apă, comunicații și securitate la incendiu. Cele două galerii vor fi interconectate prin pasaje speciale destinate evacuării și intervențiilor de urgență.

Constructorii se pregătesc și pentru demararea lucrărilor la structurile de artă. În următoarea lună va fi instalată baza de producție pentru fabricarea grinzilor necesare podurilor de pe traseu. Este vorba despre peste 300 de grinzi din beton, fiecare având 40 de metri lungime și o greutate de aproximativ 80 de tone. Totodată, primele lucrări de asfaltare sunt programate să înceapă în prima parte a lunii iulie.

Deschiderea circulației pe acest tronson este estimată pentru prima parte a anului 2027. Odată finalizată investiția, șoferii vor putea circula exclusiv pe autostradă între Sibiu și Nădlac, pe o distanță de peste 360 de kilometri, eliminând unul dintre cele mai dificile și aglomerate sectoare de drum național din țară.

Contractul pentru execuția lotului Margina–Holdea are o valoare de 1,82 miliarde de lei și este finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Ritmul actual de lucru confirmă progresul susținut al constructorului român UMB, una dintre companiile care derulează cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din România.



spot_img
spot_img