Judecătorii de la Curtea de Apel Bacău au denunțat, într-o hotărâre adoptată în unanimitate în cadrul Adunării Generale desfășurate marți, ceea ce numesc o „degradare constantă a statului de drept în România”, acuzând o încercare susținută de subordonare a puterii judecătorești de către factorul politic.
Potrivit unui comunicat transmis de Biroul de Informare și Relații Publice al instanței, magistrații au solicitat Consiliul Superior al Magistraturii să întreprindă toate demersurile instituționale necesare, atât la nivel național, cât și internațional, pentru restabilirea echilibrului dintre puterile statului și pentru apărarea independenței justiției.
Judecătorii susțin că este necesară oprirea imediată a campaniei de discreditare a puterii judecătorești și recunoașterea de către celelalte autorități ale statului a independenței reale a judecătorului, pe care o consideră o condiție esențială pentru funcționarea unei societăți democratice.
În același timp, Adunarea Generală a respins ca „inacceptabile” prevederile incluse în propunerea legislativă referitoare la salarizarea judecătorilor. Magistrații și-au exprimat sprijinul integral pentru observațiile formulate anterior de Înalta Curte de Casație și Justiție și de Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la acest proiect.
De asemenea, judecătorii Curții de Apel Bacău au amânat pentru o ședință viitoare adoptarea unei decizii privind măsurile concrete care ar putea fi luate pentru apărarea independenței justiției. Printre opțiunile analizate se numără inclusiv oprirea integrală a activității instanței, se arată în comunicat.
Hotărârea vine în contextul tensiunilor generate de dezbaterile privind reformele din sistemul judiciar și modificările legislative care vizează statutul și salarizarea magistraților.















