Primăria Bacău vrea să închirieze teren de la CFR pentru amenajarea unei piste de biciclete spre Gara Bacău și zona industrială

Consiliul Local Bacău va dezbate în ședința din 25 mai un proiect de hotărâre privind închirierea unui teren aparținând companiei feroviare CFR, necesar realizării unui coridor destinat deplasărilor nemotorizate între centrul municipiului, Gara Bacău, Cartierul CFR și zona CAEX – Parc Industrial CFR.

Proiectul prevede constituirea, cu titlu oneros, în favoarea Municipiului Bacău, a unui drept de superficie asupra unui teren cu suprafața totală de 168 de metri pătrați, aflat în proprietatea S.N.C.F. „CFR” S.A. și situat pe raza stației CF Bacău, în zona străzilor Constanței și Gheorghe Donici.

Terenul va fi utilizat pentru implementarea investiției „Coridor pentru deplasări nemotorizate Centru – Gara Bacău – Cartier CFR – CAEX/Parc Industrial CFR”, proiect finanțat prin Programul Operațional Regional, cod SMIS 128419.



Potrivit documentației, suprafața totală este împărțită în trei loturi distincte, amplasate de-a lungul infrastructurii feroviare din stația Bacău, cu suprafețe de 93 mp, 4 mp și 71 mp.

Municipiul Bacău va achita către CFR o redevență lunară de 1,37 lei/mp, fără TVA, valoarea totală a chiriei fiind de 230,16 lei fără TVA pe lună. Plata va fi efectuată în baza facturilor emise de proprietar, în termen de 30 de zile de la emitere.

Coridorul pentru deplasări nemotorizate are ca scop dezvoltarea infrastructurii dedicate bicicliștilor și pietonilor, prin crearea unei legături între centrul orașului, Gara Bacău și zona industrială din sudul municipiului.



spot_img
spot_img