La data de 7 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Bacău au desfășurat o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite în stațiile de cale ferată și în trenurile de călători.
Activitățile s-au desfășurat în colaborare cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bacău și polițiști ai Serviciului Județean de Imigrări.
În cadrul acțiunii, au fost legitimate peste 50 de persoane. Totodată, polițiștii au aplicat 15 sancțiuni contravenționale, dintre care 10 în baza H.G. nr. 203/1994 privind stabilirea contravențiilor la normele de conviețuire socială, 3 sancțiuni conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, precum și 2 sancțiuni pentru abateri la regimul circulației rutiere.
De asemenea, polițiștii de la transporturi au depistat trei minori, cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani, instituționalizați într-un centru din județul Neamț, care ar fi plecat în învoire și nu au mai revenit.
Cei trei au fost legitimați de polițiști și introduși în Centrul de primire minori în regim de urgență, urmând a fi dispuse măsurile legale în continuare.















