O persoană cu cetățenie nepaleză, aflată în România cu viză de ședere expirată, a fost depistată în această dimineață de un echipaj de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău, în timpul unei misiuni de patrulare în stațiunea Târgu-Ocna.
Potrivit reprezentanților Jandarmeriei, persoana a atras atenția forțelor de ordine după ce a manifestat un comportament ezitant și suspect la vederea echipajului aflat în serviciu.
În urma legitimării și a verificărilor efectuate, jandarmii au stabilit că aceasta este cetățean nepalez. Verificările suplimentare realizate împreună cu Serviciul pentru Imigrări (I.G.I.) Bacău au arătat că viza de ședere a persoanei era expirată.
În aceste condiții, persoana a fost condusă la sediul I.G.I. Bacău pentru continuarea verificărilor și dispunerea măsurilor legale, în conformitate cu legislația în vigoare.
Echipa operativă I.G.I Bacău a procedat la îndepărtarea sub escortă a străinului în cauză prin Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Henri Coandă – Otopeni, cu aplicarea măsurii de nepermitere a intrării pe teritoriul Schengen pentru o perioadă de 1 an și 6 luni.
Jandarmii băcăuani și polițiștii I.G.I. Bacău acționează în sistem integrat, în strictă conformitate cu prevederile legale, și rămân în cooperare permanentă.













