vineri, 20 martie 2026

O femeie a decedat și două persoane au fost intoxicate în urma unui incendiu izbucnit într-un bloc din Bacău

Pompierii militari din Bacău au intervenit, joi, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un bloc de locuințe situat pe strada Mircea Eliade, în municipiu.

Potrivit informațiilor furnizate de autorități, la locul solicitării au fost mobilizate de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară, o autospecială de descarcerare, precum și un echipaj SMURD. Ulterior, forțele de intervenție au fost suplimentate cu încă două autospeciale de stingere și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean.

Incendiul s-a manifestat la nivelul unui apartament situat la etajul al patrulea al imobilului, echipajele acționând pentru evacuarea locatarilor, localizarea și lichidarea focului, precum și pentru protejarea apartamentelor învecinate.



Aproximativ 100 de persoane s-au autoevacuat, iar alte șase au fost evacuate de pompieri.

Incendiul a fost localizat și ulterior lichidat, însă flăcările au distrus bunuri din apartamentul afectat și aproximativ 100 de metri pătrați din acoperișul imobilului. Intervenția promptă a pompierilor a împiedicat extinderea focului la alte locuințe.

VIDEO: https://www.facebook.com/denis.denny.5688

În urma incendiului, două persoane au suferit intoxicații cu fum și au fost preluate de echipajele medicale, fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgențe.

De asemenea, în apartamentul de la care a izbucnit incendiul a fost găsită o femeie decedată, în vârstă de aproximativ 58 de ani.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită de autorități.



spot_img