joi, 19 martie 2026

Fotbal/ Liga 2: FC Bacău atacă play-out-ul cu 10+

Neînvinsă în ultimele zece partide ale sezonului regular, gruparea alb-roșie va începe faza a doua a campionatului sâmbătă, 21 martie, vizând, contra Tunariului, o victorie care să-i prelungească seria rezultatelor favorabile

Final de sezon regular, început de play-out. Numitor comun? Continuarea seriei de rezultate favorabile. La prima sa ediție de Liga 2, FC Bacău este premianta nou-promovatelor. Și, în egală măsură, o autentică revelație. Mărturie stau nu doar locul 9 (la egalitate de puncte cu echipa de poziția a opta, CSM Reșița) ocupat la finalul sezonului regular, ci și cele zece partide la rând fără înfrângere. Suita a început pe 1 noiembrie, cu remiza internă în compania Șelimbărului din runda cu numărul 12 și a continuat cu alte două egaluri și șapte victorii, ultimul succes fiind realizat sâmbăta trecută, în etapa 22, ultima a sezonului regular: 3-2 acasă cu CSM Slatina. Un succes materializat grație „dublei” lui Andrei Pavel și a penalty-ului transformat de Gabi Cîrstean, doi dintre cei mai prolifici jucători ai băcăuanilor. Repartizați în grupa B a play-out-ului, „alb-roșii” speră ca lucrurile bune arătate în sezonul regular să fie puse în practică și în această fază a doua a campionatului. FC Bacău totalizează 33 de puncte, cu 13 mai mult decât ocupanta locului 6 din grupă, loc ce duce la barajul pentru permanența în Liga 2. Cu acest +13, băcăuanii se pot considera scutiți de emoțiile retrogradării. Iar acel +10 referitor la rezultatele utile consecutive se cere continuat. Cu atât mai mult cu cât debutul play-out-ului, programat sâmbătă, 21 martie, de la ora 11.00, îi va găsi pe Pavel și Compania acasă, la Ruși Ciutea, contra unui adversar, CS Tunari, pe care l-au învins în deplasare în sezonul regular. Așadar, e loc și timp pentru un nou rezultat pozitiv. E loc și timp pentru o nouă victorie!

 

Componența Grupei B din play-out: CSM Reșița și FC Bacău (ambele cu câte 33 puncte), CS Afumați (30p.), Concordia Chiajna (27p.), CSC Dumbrăvița (25p.), CSC Șelimbăr 1599 (20p.), CS Tunari (16p.) și Olimpia Satu Mare (14p.).

 

Programul Grupei B din play-out

Etapa 1/ 21 martie, ora 11.00: CSM Reșița- Olimpia Satu- Mare, FC Bacău- CS Tunari, CS Afumați- CSC Șelimbăr, Concordia Chiajna- CSC Dumbrăvița

Etapa 2/ 4 aprilie: Olimpia Satu-Mare- CSC Dumbrăvița, CSC Șelimbăr- Concordia Chiajna, CS Tunari- CS Afumați, CSM Reșița- FC Bacău.

Etapa 3/ 10 aprilie: FC Bacău- Olimpia Satu Mare, CS Afumați- CSM Reșița, Concordia Chiajna- CS Tunari, CSC Dumbrăvița- CSC Șelimbăr.

Etapa 4/ 18 aprilie: Olimpia Satu-Mare- CSC Șelimbăr, CS Tunari- CSC Dumbrăvița, CSM Reșița- Concordia Chiajna, FC Bacău- CS Afumați.

Etapa 5/ 25 aprilie: CS Afumați- Olimpia Satu Mare, Concordia Chiajna- FC Bacău, CSC Dumbrăvița- CSM Reșița, CSC Șelimbăr- CS Tunari.

Etapa 6/ 2 mai: Olimpia Satu-Mare- CS Tunari, CSM Reșița- CSC Șelimbăr, FC Bacău- CSC Dumbrăvița, CS Afumați- Concordia Chiajna.

Etapa 7/ 9 mai: Concordia Chiajna- Olimpia Satu-Mare, CSC Dumbrăvița- CS Afumați, CSC Șelimbăr- FC Bacău, CS Tunari- CSM Reșița.

 

Componența play-off-ului: Corvinul Hunedoara (53p.) Sepsi Sfântu-Gheorghe ((44p.), Chindia Târgoviște, FC Bihor, FC Voluntari și Steaua (toate cu câte 39p.).

Programul play-off-ului

Etapa 1/ 21 martie: Corvinul Hunedoara- Steaua București, Sepsi Sfântu-Gheorghe- FC Bihor Oradea, FC Voluntari- Chindia Târgoviște.

Etapa 2/ 4 aprilie: Steaua- Chindia, FC Bihor- FC Voluntari, Corvinul – Sepsi.

Etapa 3/ 10 aprilie: Sepsi- Steaua București, FC Voluntari- Corvinul Hunedoara, Chindia Târgoviște- FC Bihor.

Etapa 4/ 15 aprilie: Steaua- FC Bihor, Corvinul- Chindia, Sepsi- FC Voluntari.

Etapa 5/ 18 aprilie: FC Voluntari- Steaua, Chindia- Sepsi, FC Bihor- Corvinul.

Etapa 6/ 25 aprilie: Steaua- Corvinul, FC Bihor- Sepsi, Chindia- FC Voluntari.

Etapa 7/ 2 mai: Chindia- Steaua, FC Voluntari- FC Bihor, Sepsi- Corvinul.

Etapa 8/ 6 mai: Steaua- Sepsi, Corvinul- FC Voluntari, FC Bihor- Chindia.

Etapa 9/ 9 mai: FC Bihor- Steaua, Chindia- Corvinul, FC Voluntari- Sepsi.

Etapa 10/ 16 mai: Steaua- FC Voluntari, Sepsi- Chindia, Corvinul- FC Bihor.

 

Componența Grupei A din play-out: ASA Târgu-Mureș (37p.), Metalul Buzău (32p.), Politehnica Iași (31p.), Gloria Bistrița (26p.) CSM Slatina (26p.), Ceahlăul Piatra Neamț (18p.) CS Dinamo București (16p.) și AFC Câmpulung Muscel (10p.).

 

Clasamentul final al sezonului regular

1 Corvinul Hunedoara              21              16              5              0              37-13              53p.

2 Sepsi Sfântu-Gheorghe              21              13              5              3              34-18              44p.

3 Chindia Târgoviște              21              12              3              6              38-20              39p.

4 FC Bihor Oradea                            21              12              3              6              40-24              39p.

5 FC Voluntari                            21              11              6              4              30-16              39p.

6 Steaua București                            21              12              3              6              36-27              39p.

7 ASA Târgu-Mureș                            21              11              4              6              37-22              37p.

8 CSM Reșița                                          21              10              3              8              35-29              33p.

9 FC Bacău                                          21              9              6              6              38-26              33p.

10 Metalul Buzău                            21              10              2              9              33-26              32p.

11 Politehnica Iași                            21              9              4              8              25-22              31p.

12 CS Afumați                            21              9              3              9              30-26              30p.

13 Concordia Chiajna              21              8              3              10              29-24              27p.

14 Gloria Bistrița                            21              7              5              9              29-29              26p.

15 CSM Slatina                            21              7              5              9              27-28              26p.

16 CSC Dumbrăvița                            21              7              4              10              25-33              25p.

17 CSC 1599 Șelimbăr              21              5              5              11              27-32              20p.

18 Ceahlăul Piatra Neamț              21              5              3              13              20-43              18p.

19 CS Dinamo București              21              3              7              11              19-35              16p.

20 CS Tunari                             21              3              7              11              19-36              16p.

21 Olimpia Satu Mare              21              4              2              15              19-45              14p.

22 AFC Câmpulung Muscel              21              2              4              15              10-53              10p.



spot_img