Pacienții vor beneficia de proceduri mai clare în procesul de diagnostic și de acces mai ușor la o a doua opinie medicală, potrivit unei legi promulgate miercuri și care va intra în vigoare începând cu 14 martie. Actul normativ introduce obligații suplimentare pentru unitățile medicale și consolidează drepturile pacienților în relația cu sistemul sanitar.
Legea nr. 27/2026 completează Legea 46/2003 privind drepturile pacientului și are ca obiectiv îmbunătățirea accesului la servicii medicale și reducerea blocajelor din traseul medical al bolnavilor. Inițiatorii susțin că măsurile sunt menite să asigure un acces „echitabil, continuu și eficient” la servicii medicale, în special în etapele de stabilire a diagnosticului.
Una dintre cele mai importante modificări introduce obligația unităților medicale de a orienta și programa pacientul pentru următoarea consultație sau investigație necesară. Practic, după o consultație, pacientul nu va mai fi nevoit să caute singur programări pentru analize sau investigații suplimentare, deoarece acestea vor trebui facilitate printr-un mecanism organizat la nivelul unității medicale.
Inițiatorii legii arată că, în prezent, mulți pacienți sunt nevoiți să navigheze singuri prin sistemul medical pentru a obține investigațiile recomandate de medic, ceea ce duce frecvent la întârzieri semnificative în stabilirea diagnosticului și începerea tratamentului.
Noua lege introduce și o prevedere care consolidează dreptul pacientului la o a doua opinie medicală. Astfel, persoanele asigurate prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate vor putea beneficia de o nouă consultație medicală în scopul obținerii unei alte evaluări a diagnosticului sau a tratamentului propus, costurile fiind acoperite de sistemul public de asigurări.
A doua opinie poate fi formulată pe baza analizelor și investigațiilor deja efectuate, dar și în urma unor investigații suplimentare recomandate de medicul consultat ulterior. Măsura este menită să crească nivelul de încredere în actul medical și să ofere pacienților posibilitatea de a lua decizii informate în privința tratamentului.
Potrivit expunerii de motive care a însoțit proiectul legislativ, accesul la o a doua opinie medicală este o practică recunoscută la nivel internațional, fiind considerată o garanție suplimentară pentru pacienți, în special în cazurile complexe sau atunci când există incertitudini privind diagnosticul sau opțiunile terapeutice.
Autorii legii susțin că noile prevederi vor funcționa ca o veritabilă „plasă de siguranță” pentru pacienți și reprezintă un pas spre alinierea legislației românești la standardele europene în domeniul drepturilor pacientului.













