Locuitorii municipiului Onești pot beneficia, începând de astăzi, de reducerea impozitului pe locuințe, în funcție de vechimea clădirilor, a anunțat purtătorul de cuvânt al Primăriei Onești.
Potrivit administrației locale, impozitul pentru locuințe se reduce cu procente cuprinse între 15% și 36%, în funcție de vechimea imobilelor. Astfel, pentru un impozit ipotetic de 500 de lei, suma de plată ar scădea la aproximativ 425 de lei pentru locuințele cu o vechime de până la 50 de ani, la circa 360 de lei pentru cele construite în urmă cu 50–100 de ani și la aproximativ 320 de lei pentru clădirile mai vechi de 100 de ani.
În plus, contribuabilii care achită integral impozitul până la data de 31 martie beneficiază de o reducere suplimentară de 10%.
Tot de astăzi a început și procesul de actualizare a datelor pentru persoanele cu dizabilități. După finalizarea introducerii informațiilor, vor fi aplicate reducerile prevăzute de legislație: 50% pentru persoanele cu handicap grav și 25% pentru cele cu handicap accentuat. Potrivit reprezentanților Primăriei, actualizarea datelor poate dura până la 10 zile lucrătoare, întrucât informațiile sunt verificate și introduse manual.
Conform datelor administrației locale, în municipiul Onești există aproximativ 14.000 de locuințe cu o vechime mai mică de 50 de ani, circa 11.000 de locuințe cu vechime între 50 și 100 de ani și 27 de locuințe construite în urmă cu peste 100 de ani.
Reprezentanții Primăriei Onești au precizat că nivelul impozitelor locale a fost stabilit și de această dată la minimul prevăzut de lege, administrația locală optând pentru varianta considerată cea mai suportabilă pentru cetățeni. Potrivit acestora, măsura urmărește menținerea unui echilibru între nevoile de dezvoltare ale orașului și posibilitățile financiare ale locuitorilor.













