Comisarul Ciurlea Gheorghe Ciprian a fost declarat admis la concursul organizat la București, în data de 17 februarie 2026, și va ocupa funcția de șef al Biroului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.
Potrivit reprezentanților instituției, noul șef al Biroului Rutier are un parcurs profesional construit etapizat, în cadrul Poliția Română. Acesta și-a început cariera ca agent de poliție, remarcându-se prin disciplină și dorință de perfecționare, ulterior promovând în corpul ofițerilor și acumulând experiență în domeniul rutier.
De-a lungul activității, comisarul Ciurlea a ocupat funcția de șef de schimb, iar ulterior a fost împuternicit la conducerea Biroului Rutier Bacău. În această perioadă, a coordonat activități specifice structurii, fiind implicat în gestionarea misiunilor privind siguranța traficului și aplicarea legislației rutiere.
Prin promovarea în funcția de șef al Biroului Rutier, conducerea IPJ Bacău subliniază continuitatea și consolidarea activității structurii de poliție rutieră la nivel județean.
Reprezentanții inspectoratului i-au transmis noului șef succes în exercitarea atribuțiilor și îndeplinirea obiectivelor privind creșterea gradului de siguranță rutieră în județul Bacău.













