Învingătoare cu 28-27 (17-16), duminică, la Bistrița, contra „lanternei” Seriei B, CNOPJ, studentele antrenate de Giorgiana Vîntu și Costel Oprea au încheiat sezonul regular cu cea mai bună clasare din ultimii ani
Final de sezon regular în forță pentru divizionara A de handbal feminin Știința Bacău. Echipa antrenată de Giorgiana Vîntu și Costel Oprea a încheiat această fază a campionatului ocupând locul 6 în Seria B. Practic, cea mai bună clasare din ultimii ani. Dar și cea mai bună linie de clasament, în condițiile în care studentele au acumulat șase puncte, consecința a trei victorii.
Ultimul succes a venit duminică, 15 februarie, în ultima etapă: 28-27 (17-16) în deplasare, cu „lanterna roșie” CNOPJ Bistrița. Un meci strâns, cum o arată atât evoluția scorului, cât și rezultatul final.
Deși condusă cu 26-24 cu mai puțin de nouă minute înainte de final, Știința a basculat situația de pe tabelă în favoarea sa în minutul 56 grație golurilor marcate de Iustina Butnariu, Miruna Poiană Țârdea și Daria Grigoraș, pentru ca după lovitura de la 7 metri transformată de Hegheduș, care a egalat la 27, Florentina Iustina Motriuc să găsească, din extremă, drumul spre golul victoriei: 28-27 pentru băcăuance.
O victorie meritată, ce confirmă ascensiunea acestei echipe tinere și entuziaste, a cărei reconstrucție a început vara trecută. Inutil să mai amintim că și în confruntarea de la Bistrița, cea mai bună marcatoare a partidei a fost centrul Științei, Miruna Poiană-Țârdea, care, cu 12 reușite, s-a reconfirmat golghetera campionatului.
În această ultimă întâlnire din sezonul regular, antrenorii Giorgiana Vîntu și Costel Oprea au avut la dispoziție următorul lot: Bordeianu, Anghel, Tite- Poiană-Țârdea 12 goluri, Motriuc 5, Ariton 4, Grigoraș 4, Butnariu 2, Bucurel 1, Niță, Ulian, Cocu, Voicilă. Reamintim că sâmbătă, 28 februarie, în optimile de finală ale Cupei României, Știința va primi vizita prim-divizionarei Rapid București.
Rezultatele etapei 14, ultima din sezonul regular: CNOPJ Bistrița- Știința Bacău 27-28, Sepsi SIC Sfântu-Gheorghe CSM Făgăraș 32-18, CSM Iași 2020- CSM Roman 34-29, ACS HC Harghita- CS Județean Prahova 23-34.
Clasament final Seria B
1 CSM Iași 2020 14 14 0 0 50-2-323 25p*
2 Sepsi SIC Sf. Gh. 14 10 0 4 458-318 20p.
3 CSM Roman 14 10 0 4 462-362 20p.
4 CSJ Prahova 14 10 0 4 454-396 20p.
5 CSM Făgăraș 14 6 0 8 385-448 12p.
6 CS Știința Bacău 14 3 0 11 323-475 6p.
7 ACS HC Harghita 14 2 0 12 380-446 4p.
8 CNOPJ Bistrița 14 1 0 13 356-552 2p.
*Echipă penalizată cu trei puncte.














