sâmbătă, 7 februarie 2026

Declinul demografic din județul Bacău continuă, dar într-un ritm mai lent în 2025

Județul Bacău continuă să se confrunte cu un spor natural negativ, însă datele provizorii aferente anului 2025 indică o ușoară temperare a declinului demografic, comparativ cu anul precedent.

În luna noiembrie 2025 au fost înregistrați 340 de născuți vii și 601 decese, rezultând un spor natural de minus 261 de persoane. Prin comparație, în noiembrie 2024, sporul natural a fost mai accentuat negativ, de minus 313 persoane, pe fondul unui număr mai mare de decese.

La nivelul primelor 11 luni ale anului 2025, datele arată 4.072 de nașteri și 7.172 de decese, ceea ce înseamnă un spor natural negativ de 3.100 persoane. În aceeași perioadă din 2024, diferența dintre nașteri și decese a fost mai mare, de minus 3.282 de persoane.



Pe segmentul evenimentelor familiale, noiembrie 2025 a consemnat o scădere a numărului de căsătorii, de la 122 în noiembrie 2024 la 86, dar și o reducere a divorțurilor, de la 53 la 34. De la începutul anului, au fost înregistrate 2.500 de căsătorii și 662 de divorțuri.

În ceea ce privește mortalitatea infantilă, în luna noiembrie 2025 au fost raportate două decese ale copiilor sub un an, iar în perioada ianuarie–noiembrie 2025 numărul total a ajuns la 25, ușor peste nivelul înregistrat în 2024.

Specialiștii subliniază că, deși ritmul declinului demografic pare să încetinească, județul Bacău rămâne afectat de un dezechilibru major între natalitate și mortalitate, tendință care se menține de mai mulți ani.



spot_img