sâmbătă, 31 ianuarie 2026

Modernizarea DJ 252B Gioseni–Pâncești: CJ Bacău a aprobat indicatorii actualizați

Consiliul Județean Bacău a aprobat actualizarea indicatorilor tehnico-economici și a devizului general pentru obiectivul de investiții „Modernizare DJ 252B, Gioseni – Pâncești, km 18+700 – km 30+100, județul Bacău”, proiect finanțat prin Programul național de investiții Anghel Saligny.

Potrivit hotărârii adoptate, au fost avizați indicatorii tehnico-economici revizuiți, precum și devizul general actualizat al investiției, documente care stau la baza continuării lucrărilor de modernizare pe tronsonul de drum județean menționat.

Totodată, Consiliul Județean a aprobat finanțarea de la bugetul local al județului Bacău a sumei de 532.603,30 lei, reprezentând categoriile de cheltuieli care, conform legislației în vigoare, nu sunt eligibile pentru finanțare prin Programul „Anghel Saligny”.



Hotărârea prevede că anexele privind indicatorii tehnico-economici și devizul general actualizat fac parte integrantă din actul administrativ și va fi comunicată direcțiilor de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Bacău, precum și Instituției Prefectului – Județul Bacău, urmând să fie făcută publică în condițiile legii.

Proiectul „Modernizare DJ 252B, Gioseni – Pâncești” a făcut obiectul mai multor actualizări succesive, determinate de modificări legislative și de necesitatea corelării valorilor financiare cu evoluția pieței construcțiilor, fiind considerat un obiectiv important pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere din zona de est a județului.



spot_img